- La Spitalul Județean din Craiova nu se vor mai face teste la cerere
- Spitalul nu mai face față cererilor, singura opțiune rămân laboratoarele private
- Programările, care se întindeau până luna viitoare, au fost anulate
În ultimele zile mai bine de o treime, uneori chiar jumătate din testele COVID au fost făcute la cerere. Curând s-ar putea să nu mai putem verifica dacă suntem bine sau nu. Spitalele nu mai fac față cererilor.
La Craiova se întâmplă deja. Spitalul județean nu mai face de mâine testări pentru cei care au temeri sau au nevoie de verificare înainte de o operație sau un consult.
Sptalul Județean de Urgență Craiova: Aproximativ 40 de persoane programate zilnic pentru testul COVID
Aproximativ 40 de persoane sunt programate zilnic la Spitalul Județean de Urgență Craiova pentru a face testul Covid contra-cost. Testarea la cerere a început în luna iulie, iar acum programări sunt chiar și pentru luna viitoare.
Laurențiu Ivanovici, managerul Spitalului ne-a explicat că toate persoanele au fost anunțate că se anulează programările, pentru că laboratorul nu mai face față solicitărilor primite de la DSP.
În plus, tot personalul spitalului, dar și pacienții internați aici sunt testați acum, pentru ca în Spitalul Județean Craiova este focar Covid la UPU.
În ultimele 10 zile, 3 asistenți medicali, 6 infirmieri și un brancardier s-au infectat cu Sars-CoV-2.
Capacitatea de testarea a spitalului este de aproximativ 400-450 de teste zilnic. Cei care trebuie să își facă testul sau au nevoie de el trebuie să își facă programări la laboratoarele private, pentru că fără un test COVID, indiferent de rezultatul acestuia, nu poți intra în spital.
Vor scoate însă mai mulți bani din buzunar și probabil vor fi nevoiți să aștepte mai mult pentru că listele de așteptare sunt lungi, chiar și la laboratoarele private.
La Spitalul Județean de Urgență Craiova, un test COVID la cerere costă 200 de lei. Însă, în schimb, la un laborator privat, prețul ajunge și la 350 de lei.