- Germania s-ar putea confrunta cu al treilea val de infecții cu coronavirus
- Cancelarul Angela Merkel și șefii de guvern din statele federale au cerut Ministerului Sănătății să verifice dacă angajații din Educație ar putea fi vaccinați cu prioritate
- Agenția germană de presă raportează că angajații din grădiniță și din școlile primare fac parte din grupa a treia și, prin urmare, probabil că nu vor fi imunizați până la vară
Cu puțin înainte ca școlile să se redeschidă, luni, în zece state ale Germaniei, există tot mai multe indicii care arată că un al treilea val de infecții ar putea apărea în țară, scrie The Guardian.
În ciuda restricțiilor stricte, numărul zilnic de infecții noi nu a scăzut. Experții spun că acest lucru se întâmplă din cauza răspândirii unor variante mai contagioase ale COVID-19.
Această situație a alimentat o dezbatere cu privire la prioritatea vaccinării profesorilor și educatorilor.
Agenția germană de presă raportează că angajații din grădiniță și din școlile primare fac parte din grupa a treia și, prin urmare, probabil că nu vor fi imunizați până la vară.
Cancelarul Angela Merkel și șefii de guvern din statele federale ceruseră Ministerului Sănătății să verifice dacă acești angajați ar putea fi vaccinați cu prioritate.