Herman Berkovits, medicul personal al lui Benjamin Netanyahu: „Și cei care suferă de alergii grele pot primi acest vaccin”

Succes în Israel: cu 50% mai puţine infectări după prima doză. Statul evreu a vaccinat până acum două milioane de oameni. Restricţiile nu vor fi ridicate curând în Israel.

Proba că vaccinul funcţionează vine din Israel, campionul absolut la vaccinare.

Prima doză Pfizer a redus infectările cu 50% după 14 zile, arată studiile preliminare, scrie Times of Israel. Statul evreu a vaccinat până acum două milioane de oameni, adică 20 la sută din populaţie.

În ciuda acestui succes, restricțiile impuse nu vor fi ridicate prea curând.

Herman Berkovits a intervenit în emisiunea ȘTIU, pentru a explica succesul campaniei de vaccinare în Israel și pentru a vorbit despre a doua doză de vaccin, pe care a primit-o recent.

Herman Berkovits: „Sunt într-o stare foarte bună. Vedeți că zâmbesc”

„Am primit al doilea rapel, vedeți că zâmbesc, sunt într-o stare generală bună. Am crezut că o să am efecte secundare minore, dar mă simt foarte bine. Nu numai eu m-am vaccinat, s-a vaccinat și soția cu rapelul 2. Și fiii mei s-au vaccinat. Toți patru ne simțim foarte bună. Deja am ajuns la 22% din populația țării la imunizare. Un sfert din populația Israelului este vaccinată”, a spus Herman Berkovits.

„La primul rapel am avut o durere locală și o durere de cap pentru o jumătate de oră. Vă spun sincer că la rapel pot fi niște simptome. Câțiva dintre prietenii mei au avut o febră ușoară. Eu nu am avut nimic”, a mai spus Herman Berkovits.

„Multă lume are teamă din cauza alergiilor. Și cei care suferă de alergii grele pot primi acest vaccin, s-au făcut câteva studii la noi”, a explicat Herman Berkovits.

L-am vaccinate deja pe Netanyahu în urmă cu trei zile cu a doua doză. Nu are absolut nimic. Se bucură că nu a avut nimic. Lucrează foarte intens. Face vizite în multe orașe”, a spus Herman Berkovits.

Exit mobile version