Iulian Văcărean: „Eu am crezut și cred în sistemul medical că vindecă și e stabil“

Vlad Craioveanu l-a avut invitat, la Aleph News, în cadrul emisiunii „Ochii pe mine!“, pe Iulian Văcărean, unul dintre organizatorii festivalului “Femei pe Mătăsari”.

Iulian Văcărean, antreprenorul faptelor bune, îți spune ce au însemnat pentru el lunile de când a izbucnit pandemia. După mulți ani în care s-a refugiat cu totul în proiecte prin care i-a ajutat întotdeauna pe ceilalți, este un timp în care învață să se redescopere, să fie mai atent la nevoile și dorințele lui.

,,Anul acesta m-a învățat să nu mai fiu dependent. Mi-am dat seama că eu sunt dependent de ceilalți. Sunt dependent să le fac bine. Când mi s-a luat asta, m-am trezit foarte singur, m-am trezit că nu am unde să merg, nu am cu cine să mă văd, nu am pentru cine să îmi trăiesc viața dăruind. A trebuit să încep să îmi dăruiesc mie și nu am fost foarte obișnuit. Am respins foarte mult. Pandemia asta ne-a dat voie să ne iubim pe noi.”

I.Văcărean: ,,Eu am crezut și cred în sistemul medical că vindecă și e stabil”

Iulian Văcărean povestește un episod dureros din viața lui care, la acel moment, i-a zdruncinat existența.

,,După vreo patru ani de zile de implicare civică puternică, pentru că eram motivat, vine viața, se îmbolnăvește mama de cancer și eu credeam că e de ajuns. Dacă eu mă implic o să fiu salvat, de mine nu se va atinge nimic. Pentru că tot ne apropiem de sărbători, îți spun că eu am terminat Teologia. Îți dai seama ce război am avut cu Cel de Sus când, la ușa vieții tale, bate o încercare cu care nu știi ce să faci. Mama a fost foarte apropiată de mine, dar au urmat șapte ani de zile de alergat prin București, eu făcând în continuare limonadă, ea… Nu am îndrăznit niciodată să o duc în străinătate. Eu am crezut și cred în sistemul medical că vindecă și e stabil.

Iulian Văcărean, despre povestea ,,Casei din deal”: ,,Nu știu dacă eu am salvat casa sau ea m-a salvat pe mine.”

Invitatul lui Vlad Craioveanu povestește de ce este atât de  îndrăgostit de Maramureș, de zona Lacului Albastru de la poalele munților Gutâi, unde a restaurat o casă tradițională de secol XIX.

Este simplu. Maramureșul istoric a devenit locul în care Iulian Văcărean a redescoperit liniștea și frumuseațea naturii. Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, dar din ce în ce mai solitară, ,,Casa din deal” este refugiul perfect pentru Iulian.

,,Plimbându-mă foarte mult prin Maramureșul istoric, am văzut străini care vin și cumpără casele noastre românești pentru a fi transformate în mobilă, în parchet, în tot felul de lucruri de design. Pur și simplu m-am îndrăgostit de casele astea care stau ca niște bunicuțe acoperite pe tot felul de dealuri și se uită la noi cum căutăm doar BCA, termopan, case cu etaj… Am zis că aceste case merită salvate (…)

Am zis să și facem ceva. Vrem să dezvoltăm un sat românesc în care să salvăm ce se mai poate salva din Maramureșul Frumos. Eu casa asta am terminat-o acum în pandemie. Nu știu dacă eu am salvat casa sau ea m-a salvat pe mine.”

I.Văcărean: ,,Am o mătușă care cred că, săptămânal, primește porția de bătaie”

Iulian Văcărean  povestește și despre Festivalul ,,Femei pe Mătăsari”, devenit după 10 ani un brand care susține arta și muzica. Invitatul lui Vlad Craioveanu atinge și un subiect extrem de sensibil și anume violența domestică, împotriva căreia luptă cu toată forța prin proiectele sale.

,,Educația care se face prin bătaie creează niște distanțe între părinți și copii. (…) E o dependență în multe cazuri, el te iubește, el te bate. Am o mătușă care cred că, săptămânal primește porția de bătaie. (…) Eu cred că femeile nu pleacă de lângă agresor să nu le judece oamenii… Și cred că asta se întâmplă mai des la sate”.

Iulian Văcărean: ,,Cred foarte mult în educație!”

„De 20 de ani lupt pentru corectitudine, pentru femei. Cred foarte mult în educație. Nu mai știm să ne punem mâncare în farfurie fără să o pozăm”, conchide Iulian Văcărean.

I.Văcărean: ,,Omul se ceartă ca în romanul Ion, pe iubire și pe pământ!”

Și fiindcă tot suntem la capitol violență, Iulian Văcărean îi dezvăluie, în exclusivitate, lui  Vlad Craioveanu că a primit o palmă, chiar cu o zi înainte de a veni în emisiunea sa. Susține că i-a fost greu să ia o decizie. A depus într-un final plângere. Una, în primul rând, împotriva agresivității.

,,E un context destul de larg, poate că omul se ceartă ca în romanul Ion, pe iubire și pe pământ. Un domn nu a avut limită. A doua zi mi-a fost greu să depun plângere penală. Eu nu am nimic cu omul ăsta, dar are o problemă de comportament. Agresivitatea crește o dată cu înaintarea în vârtsta. Pentru unii, agresivitatea devine un mod de comunicare.”

Iulian Văcărean: ,,Inima ta știe calea, mergi înspre tine!”

,,Decembrie este o lună care zice multe și le-aș spune doar atat: ascultă-ți inima! Inima ta știe calea, mergi înspre tine, așa cum îți dictează sufletul!”, este mesajul lui Iulian Văcărean, pentru toți cei pe care i-a putut ajuta – cu un sfat, cu o vorbă, cu puterea exemplului – prin proiectele sale și nu numai. 

Exit mobile version