• În România sunt 1.139 de pacienți cu COVID-19, la Terapie Intensivă
  • 5 bolnavi din București au fost transferați la Iași și Bacău
  • În Timișoara sunt 51 de pacienți la ATI, iar la Craiova sunt 41

De prin martie-aprilie încoace, medicii tot avertizează că sistemul de sănătate va intra în colaps. Încet, dar sigur, am ajuns acolo.

Tot auzi în ultima vreme că nu mai sunt paturi de ATI, pentru bolnavii de coronavirus. Dar, pe hârtie totul arată bine. Sau mai bine spus în declarațiile lui Tătaru și ale lui Orban. De fiecare dată anunță alte cifre și anunță că numărul de locuri va crește.

Dar câte sunt în realitate? Greu de spus. Aseară, Tătaru ne spunea să stăm liniștiți, că situația e sub control. Dar, chiar atunci, 5 pacienți erau transferați din București, cu un avion Spartan. Pentru că nu mai erau locuri.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „În București sunt în dinamică toate locurile. În momentul acesta se facilitează niște locuri la tot ce înseamnă ATI-uri-le de non-COVID, care se transformă în niște paturi de COVID. Restul sunt transferați în spitalele din vecinătate sau din Moldova”

Cristian Oancea, de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara explică ce se întâmplă atunci când se eliberează un loc la ATI. Raportează locul la DSU și în momentul următor, se și ocupă.

Cristian Oancea, manager Spitalul Victor Babeș Timișoara: „Există o celulă de criză, la nivelul județului, acel DSU, medicul curent, care vede că situația pacientului se agravează sună și dă datele pacientului, vârstă, comorbidități, ce patologii mai are, și în funcție de gradul de risc, este prioritizat, ca să ajungă într-un loc de terapie intensivă”

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Emilian Imbri, manager Spital Victor Babeş București: „Noi avem cred că cel mai mare număr de paturi din ţară care sunt alocate acestei infecţii cu Sars Cov-2. Mai clar, 550 de paturi funcţionale dintre care 450 – 430 sunt în spitalul Babeş şi încă 100 de paturi sunt într-un spital suport, spital modular.”

Cristina Geormăneanu, director medical la Spitalul Județean Craiova,
spune că în fiecare moment are 2-3 pacienți care așteaptă un pat
la Terapie Intensivă.

Cristina Georm[neanu, director medical SJU Craiova: „Pacienții instabili sunt primii care sunt preluați. (…) Medicul din Unitatea de Primiri Urgențe împreună cu medicul din Terapie Intensivă sunt cei care decid, în funcție de starea clinică a pacienților, care este primul pacient admis in aria de Terapie Intensivă.”