Mai mulți laureați ai Premiului Nobel și foști lideri mondiali cer ca rețeta vaccinului anti-COVID-19 să fie făcută publică

  • Un grup de 175 foşti lideri mondiali şi laureaţi ai Premiului Nobel îndeamnă SUA să ia „măsuri urgente”
  • Se vrea anularea drepturilor de brevet pentru produsele medicale legate de COVID
  • O astfel de propunere a fost refuzată deja de marile industrii farmaceutice

Un grup select format din peste 100 de laureaţi ai Premiului Nobel şi peste 70 de foşti lideri mondiali îi cer preşedintelui american să suspende brevetele de vaccin anti-COVID.

Cu alte cuvinte, reţeta vaccinului să fie la liber, iar producţia de vaccinuri să fie încurajată în toată lumea, inclusiv în ţările sărace. Fără a exista riscul ca respectivele state să fie trimise în judecată pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Printre semnatari se numără Gordon Brown, fost prim-ministru britanic, François Hollande, fost preşedinte francez, Mihail Gorbaciov, fost preşedinte al URSS şi Yves Leterme, fost prim-ministru belgian.

Li se alătură laureaţi ai Premiului Nobel în economie sau în domeniul artelor şi ştiinţelor.

O acţiune care ar putea permite altor producători să aibă acces la reţeta vaccinului şi să îl poată produce a fost propusă de mai multe luni de Africa de Sud şi India, iar alte zeci de state în curs de dezvoltare au încurajat propunerea.

Totuşi, aceasta a fost respinsă, în urmă cu o lună, de ţările bogate ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Printre acestea, ţări care investesc masiv în industria farmaceutică precum Marea Britanie, Elveţia şi chiar Statele Unite.

Iar grupurile de afaceri americane, inclusiv reprezentanţii industriei farmaceutice, îi cer în continuare preşedintelui Joe Biden să respingă astfel de propuneri.