- 13 cetățeni israelieni au suferit paralizii faciale după vaccin
- Medicii sunt de părere că numărul ar putea fi mult mai mare
- Rabinul Yisrael Meir Lau s-a infectat cu COVID după ce a făcut vaccinul
13 e cu ghinion și în Israel. Ministerul Sănătății din Israel a raport 13 cazuri de paralizie facială după administrarea vaccinului anti-covid.
Medicii spun că în realitate numărul persoanelor afectate ar putea fi mult mai mare. Și mai interesant este cazul fostului rabin sef din Israel, care s-a infectat cu Covid după ce i-a fost administrată și a doua doză de vaccin de la Pfizer.
În Marea Britanie medicii spun că o treime dintre pacienții cu forme severe de Covid se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet.
Ana-Maria Dobrotă, medic infecționist la Matei Balș, a vorbit despre siguranța vaccinurilor anti-Covid și despre reacțiile adverse care pot să apară: „Nu trebuie să ne temem, dar ar trebui să ținem cont de ele și să le analizăm și în funcție de numărul pacienților care s-au vaccinat, în contextul categoriilor de pacienți care s-au vaccinat“.
Paralizia facială „este una dintre reacțiile adverse întâlnite, dar se întâlnește și la alte vaccinuri. De cele mai multe ori sunt parțiale și se remit într-un timp scurt“, mai spune medicul.
„Campania de vaccinare din România este un succes parțial, mai avem multe de făcut. Trebuie cel mai mult să lucrăm la a convinge oamenii că este o soluție bună în momentul de față și că este singurul lucru pe care îl mai putem face, pe lângă măsurile pe care deja le-am luat“, spune Ana-Maria Dobrotă.