- Goutam Das a petrecut 5 săptămâni la terapie intensivă și a suferit o inflamație severă din cauza medicamentelor.
- Das își donează ADN-ul cercetătorilor pentru a le oferi informații vitale despre tratarea bolilor respiratorii.
- Medicii din Scoția analizează mostre de ADN de la pacienți care s-au îmbolnăvit grav de COVID-19.
Chiar dacă acum autoritățile ne recomandă să tratăm COVID-19 ca pe o simplă răceală, o echipă de medici din Scoția vor să învețe de la pacienții cu COVID cum să trateze mai eficient infecțiile respiratorii. Pentru asta, analizează mostre de ADN de la pacienți care s-au îmbolnăvit grav de COVID-19.
„Ceea ce încearcă să facă tratamentul este să prevină propriul tău sistem imunitar să-ți distrugă plămânii. Cred că există toate motivele să te aștepți că aceste tratamente vor fi folosite și în alte condiții în afara COVID-19”, a spus Kenneth Baillie, profesor la Universitatea din Edinburgh.
„Ceea ce încercăm să facem este să facem acest medicament experimental să funcționeze, mai ales în acele regiuni cele mai îndepărtate, cele mai importante ale plămânului uman, și asta nu s-a făcut până acum”, a precizat Kev Dhaliwal, consultant în Medicină Respiratorie.
Goutam Das a petrecut 5 săptămâni la terapie intensivă și a suferit o inflamație severă din cauza medicamentelor. Acum, Das își donează ADN-ul cercetătorilor pentru a le oferi informații vitale despre tratarea bolilor respiratorii.
„Este aproape ca și cum cineva te bagă în apă, sub apă și îți spune, bine, oprește-te, de acum nu mai poți respira. Este genul ăsta de senzație ca și cum, știi, ești doar disperat după oxigen”, a menționat Goutam Das, fost pacient COVID-19.