• Medicul Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț, a murit în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • Medicul s-ar fi infectat în Spitalul Județean Neamț
  • Iosif Koszeghi este unul dintre medicii care s-a implicat pentru a ajuta în urma incendiului de la Piatra Neamț

Medicul Iosif Koszeghi s-ar fi infectat cu coronavirus în Spitalul Județean Neamț. El este unul dintre cadrele medicale care au ajutat în tragedia incendiului care a izbucnit pe 14 noiembrie în secția ATI a unității medicale. De asemenea, Iosif Koszeghi a participat la cercetări chiar dacă știa riscul la care se expune.

Medicul chirurg al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a fost internat inițial la Bisericani, apoi în secția de ATI de la Piatra Neamț. Acesta a fost transferat la un spital din Cluj la începutul lunii decembrie, unde era intubat de o săptămână.

Medicul Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, și-a manifestat părerea de rău printr-o declarație la un post de televiziune.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

„Cu sufletul îndurerat, vă anunț pierderea grea pe care am avut-o în această zi. Am pierdut cu toții pe medicul Iosif Koszeghi, medic cu o inimă imensă, plină de bucuria vieții și de iubire pentru oameni. (…) Datoria de medic ne cheamă la orice vârstă să ne ajutăm pacienții, dar în acest sistem, nu mai reușim să trăim nici o minimă retragere la pensie, desconsiderați de o bună parte a societății, ne plângem noi între noi și rămânem singurii devastați de dramele pe care le suferim chiar noi, în această grea misiune de a fi doctor. Odihnească-se în pace!”

Ancheta bate pasul pe loc

Potrivit unor surse, încă sunt așteptate expertize în ancheta de la incendiul din Neamț. Apartura medicală a fost trimisă la Petroșani pentru a fi examinată. De asemenea, aceleași surse spun că nu pot preciza dacă anul acesta vor veni cu o soluție de trimitere în judecată sau cu orice altă noutate în acest dosar.

10 persoane au murit în incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean Neamț, iar alte cinci persoane au decedat după ce au fost transferate la alte unități medicale. Persoanele transferate nu aveau arsuri. Există și un supraviețuitor, un bărbat care a fost externat după patru săptămâni de tratament la Iași.