• Moderna a anunțat că dă în judecată Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager.
  • Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță.
  • Plângerea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania.

Compania Moderna a anunțat vineri că dă în judecată gigantul farma Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager, aflată în spatele vaccinurilor împotriva COVID-19, potrivit The Guardian.

Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță, fără a preciza însă despre ce sumă este vorba.

Inițiem acest proces pentru a proteja platforma tehnologică revoluționară ARN mesager, în care am fost pionieri, am investit miliarde de euro în cercetare și am brevetat-o în deceniul care a precedat pandemia de COVID-19” , a declarat Stephane Bancel, directorul executiv al Moderna.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
PROBLEME ÎN PARADIS?

Plângerea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania.

Acțiunile Pfizer au scăzut cu 1,4% după anunț, iar cele ale Moderna cu 2%.

PfizerBioNTech și Moderna au fost primele două grupuri farma care au reușit să dezvolte vaccinuri împotriva COVID-19, în primul an al pandemiei. Vaccinurile ambelor companii au fost dezvoltate pe baza tehnologiei ARNmesager, considerată o revoluție în medicină.

Primul vaccin aprobat împotriva COVID-19 a fost Comirnaty, produs de PfizerBioNTech, care a obținut aprobarea FDA în decembrie 2020. O săptămână mai târziu a fost aprobat și vaccinul Moderna.

Vaccinul Moderna a adus companiei venituri de 10,4 miliarde de dolari în acest an, în timp ce vaccinul Comirnaty a adus Pfizer venituri duble – 22 de miliarde de dolari.