• Oamenii cu pielea albă pot face cancer dacă stau la soare.
  • Oamenii cu pielea deschisă la culoare, în special locuitorii țărilor nordice, nu au în ADN gene care să îi protejeze împotriva radiațiilor ultraviolete.
  • Sfatul medicului dermatolog este să consumăm anumite vitamine care protejează mai tare împotriva degradării ADN-ului celular atunci când suntem expuși la radiațiile ultraviolete.

Prea mult soare poate avea efecte negative asupra sănătății. Cercetătorii avertizează toți oamenii care vor să se bronzeze vara asta. Dacă aveți pielea prea albă și stați la soare, aveți multe șanse să faceți cancer de piele. Oamenii cu pielea deschisă la culoare, în special locuitorii țărilor nordice, nu au în ADN gene care să îi protejeze împotriva radiațiilor ultraviolete, demonstrează cercetătorii britanici de la Wellcome Sanger Institute.

Cine vrea totuși să stea la soare, dar să aibă abdomenul plat, trebuie să aibă grijă la alimentație. Nutriționiștii au făcut o listă cu alimentele pe care să le mănânci, dacă vrei să ai corpul ideal pentru plajă. Mesele trebuie să conțină spanac, fructe, nuci, iaurt, carne de pui, curcan sau pește.

„Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu există bronzul sănătos pentru că bronzul este, de fapt, un mecanism de apărare al pielii împotriva agresiunii radiațiilor ultraviolete și studiile arată că degradarea ADN-ului celular, produsă de radiațiile ultraviolete, se produce la jumătatea dozei necesare care produce arsurile solare. Chiar și atunci când nu avem o arsură solară și avem doar bronz, poate începe degradarea ADN-ului celular, care, în timp poate duce la cancerul de piele. Din păcate, e greu dintr-odată să nu ne mai expunem la soare, mai ales dacă ne place foarte tare soarele și eu zic că schimbările mari se fac cu pași mici, întâi începem să evităm soarele la orele amiezii, purtăm haine care să ne protejeze, pălării, aplicăm cremă de protecție solară”, a spus Cristina Nisipașu, medic dermatolog, la Aleph News.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
CÂT MAI JOACĂ NADAL
AI LIBER LA TREN

Sfatul medicului dermatolog este să consumăm anumite vitamine care protejează mai tare împotriva degradării ADN-ului celular atunci când suntem expuși la radiațiile ultraviolete, acestea fiind vitamina C, E, zincul și seleniul.

Ce trebuie să faci dacă mergi la plajă?

„Trebuie să stăm sub umbrele, să purtăm pălării, ochelari de soare, haine mai largi și să aplicăm cremă cu protecție solară. Există și haine care au factor de protecție solară, deci ar trebui să ne protejăm cât putem ca să ne bucurăm de restul beneficiilor pe care le obținem atunci când mergem la plajă și la mare”, a mai spus Cristina Nisipașu, medic dermatolog, la Aleph News.

Citește și: