• Vlad Voiculescu a susținut, marți, o conferință de presă la sediul Ministerului Sănătății.
  • Oficialul a precizat că în România nu se mai pot face transplanturi pulmonare.
  • Singura unitate din țară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare a rămas fără acreditare.

Ministrul Sănătății a anunțat, marți, că transplanturile pulmonare nu mai pot fi efectuate în România. Spitalul Clinic „Sf. Maria” din București era singura unitate din țară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare și care a efectuat opt astfel de transplanturi în ultimii ani, dar acreditarea unității medicale a expirat.

„Pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantați în România. În țară, centrul de transplant al Spitalului Clinic „Sf. Maria” din București, care era singura unitate din țară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare și care a efectuat opt astfel de transplanturi în ultimii ani, dintre care șase pacienți încă trăiesc, a pierdut acreditarea, a expirat, de fapt, la data de 9 martie, iar spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia”, a declarat Vlad Voiculescu.

Pacienții români pot fi transplantați la clinci din Italia

„Am semnat deja un acord între România și Italia privind transplantul pulmonar. În acest moment există o șansă la viață pentru pacienții români aflați pe lista de transplant pulmonar de la ANT și prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia. Acordul presupune colaborarea dintre ANT și Institul National de Sănătate Centrul de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar, iar acordul reglementează colaborarea dintre cele două instituții. Vorbim despre zece centre de transplant, din Italia, și, începând de mâine, toate documentele pentru cei câțiva pacienți aflați pe lista de așteptare în România, și ceilalți care cu siguranță nu au ajuns dintr-un motiv sau altul pe lista de așteptare, vor putea să intre pe o listă de așteptare alături de cetățeni italieni. Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an. Asta e ceea ce s-a putut obține în acest moment. Avem de asemenea discuții avansate cu un centru din Franța pentru a primi pacienți români cu recomandare de transplant pulmonar. Este clar că trebuie să dezvoltăm aici capacitatea de a efectua transplant pulmona”, a adăugat ministrul Sănătății.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Știre în curs de actualziare.