- Medicul Cristian Oancea a spus că apariţia unui vaccin era inevitabilă
- „Tot ce am făcut noi până acum a fost să tragem de timp”
- Întrebarea lui Oancea este aceeaşi ca a tuturor: Cât durează imunitatea în urma vaccinului
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, se arată mulţumit şi uşurat după ştirea că va apărea primul vaccin anti-covid, produs de Pfizer.
În cele din urmă, era de aşteptat ca un vaccin împotriva noului coronavirus să apară, iar toată lumea îl aşteaptă.
„În această piaţă erau nouă vaccinuri în stadiul trei. E o speranţă şi o gură de oxigen, că tot ce am făcut noi până acum a fost să tragem de timp pentru acest vaccin. Faptul că are eficienţă 90% e un fapt extraordinar. Ar scădea mult presiunea de pe sistemul sanitar.
Trebuie să vedem cum se administrează transportul, câte rapeluri necesită şi cât durează imunitatea. Oricum vestea este foarte bună şi îl aşteptăm cu încredere, compania e serioasă, a trecut testul timpului şi îl aşteptăm cu încredere”, a declarat Cristian Oancea la Aleph News.