• Ministerul Sănătăţii schimbă felul în care se eliberează medicamentele antibiotice şi antifungice.
  • De acum înainte, farmaciile vor putea elibera aceste medicamente doar dacă există o reţetă de la medic.
  • În situaţii de urgenţă medicală, farmaciştii pot elibera o doză de urgenţă.

Ministerul Sănătăţii a emis un ordin care prevede ca medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe reţete, altele decât prescripţiile gratuite şi compensate, să fie eliberate la farmacie pacienţilor sau aparţinătorilor acestora numai în baza unei prescripţii medicale.

Prescripţiile se vor reţine în farmacie şi, la nevoie, se vor putea elibera fracţionat doar în cadrul aceleiaşi farmacii, fără a depăşi cantitatea totală prescrisă.

Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripţiile medicale, ci doar o serie de informaţii necesare a fi completate şi raportate (o serie şi un număr unice generate de către prescriptori, datele pacientului, diagnosticul şi detalii despre medicament).

Eliberarea prescripţiilor pentru antibiotice în regim compensat sau gratuit nu se modifică prin acest Ordin.

Noua reglementare nu se referă la medicamentele care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC), preparatele magistrale şi medicamentele de uz topic.

Ordinul mai prevede că în situaţii de urgenţă medicală, farmaciştii pot elibera anumite antibiotice şi antifungice în lipsa unei prescripţii medicale, în cantitatea maximă aferentă unei doze de urgenţă, care este calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în Rezumatul caracteristicilor produsului. Acestea au fost selectate în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Doza de urgenţă poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a pacientului.

După o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului, necesară adaptării sistemelor informatice, farmaciile vor avea obligaţia să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic eliberate. Astfel, în baza datelor colectate în timp real, se vor lua cele mai bune măsuri pentru reducerea consumului excesiv de antibiotice şi antifungice de uz sistemic.

Citește și