• România alocă sănătății doar 5,6% din PIB, ultimul loc din UE
  • În 2017, numărul de medici din privat a ajuns la 21.700, potrivit ZF
  • În spitalele publice erau angajaţi peste 36.700 de medici în 2017, scrie ZF

Sistemul de sănătate din România suferă din cauza finanțării reduse. Mai mult, chiar și resursele disponibile sunt utilizate ineficient. O arată încă din 2017 un raport al Comisiei Europene, realizat împreună cu Organzatia de dezvoltare economică și Observatorul european pentru sisteme și politici de sănătate.

La peste trei ani de atunci, lucrurile par să fi rămas exact la fel. Dintre toate statele din Uniunea Europeană, România alocă cel mai puţin pentru sănătate pe cap de locuitor. Adică 580 de euro.

Asta în timp ce media la nivelul UE este de 2.982 euro. La polul opus, statele membre cu cele mai mari cheltuieli cu sănătatea, pe cap de locuitor, sunt Danemarca, Luxemburg şi Suedia. Ca procent din PIB, avem 5,6% alocat Sănătăţii, aproape cel mai redus nivel din UE, unde media e la 10% din PIB

Recomandări

CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
CÂT NE COSTĂ SĂ NE APĂRĂM
NEHAMMER IMPUNE CONTROALE STRICTE
COPIII ROMÂNI, AFECTAȚI DE BOLI PSIHICE
O NOUĂ MISIUNE NASA

Avem 6 milioane de asiguraţi în sistemul de Sănătate, care plătesc lună de lună contribuţii la stat. Cu toate acestea, lucrările primului spital de stat construit în Bucureşti în ultimii 30 de ani s-au oprit la 90%, la trei ani de la începerea lor.

Firma care ridică spitalul, o companie belgiană, a decis la finalul anului trecut să trimită muncitorii acasă pentru că Primăria Capitalei nu i-a mai onorat deconturile.

15.700 medici au plecat din ţară şi lucrează în străinătate pentru condiţii mai bune. Asta chiar dacă salariile angajaților din sistemul medical au crescut. 4.000 de lei este salariul mediu net, cu 20% mai mult decât salariu mediu pe economie.