• Ministrul Sănătății a decis ca toți bolnavii de coronavirus să fie duși la spital
  • La Spitalul Victor Babeș din Timișoara au ajuns peste 2.000 de bolnavi în ultima lună
  • Bolnavii așteaptă și 10 ore, rezultatul analizelor

Chiar dacă ești asimptomatic, tot trebuie să mergi la spital. Iar creșterea numărului de cazuri produce cozi.

Ambulanțele sunt pline de pacienți care au COVID-19. Bolnavii ajung în corturi, unul lângă altul, cum au stat şi în ambulanţă. Sunt consultaţi, iar cei cu comorbidităţi trebuie să facă şi o radiografie sau computer tomograf.
Și sunt trimişi înapoi acasă, tot cu ambulanţa.

Adelina Marinescu este doctor infecţionist la Spitalul Victor Babeş, din Timişoara. Spune că niciodată nu a văzut scene ca acum.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ

„Un pacient aici poate să stea între 4-8-10 ore. Stă destul de mult. De ce? Pentru că de cele mai multe ori, ambulanţele vin cu un flux masiv de pacienţi. Poate să vină 8-9-10 ambulanţe cu câte 10-15-20 de pacienţi odată.”

Voichiţa Lăzureanu este medic și critică această decizie. Spitalele se aglomerează şi îngreunează actul medical.

„Mi se pare aberantă această măsură acum, în momentul în care transmiterea comunitară este masivă, să trimiţi către Clinicile de Boli Infecţioase, sau către diverse Spitale de Boli Infecţioase, toţi pacienţii pozitivi.”

În Timiş, au fost raportate 155 de cazuri noi. În ultima lună au fost 2.055 de infectări cu coronavirus. La Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt 120 de locuri. 95% din paturile pentru COVID sunt ocupate. În secţiile de coronavirus sunt 25 de medici.