• Un nou studiu realizat de echipa de cercetare de la Johns Hopkins Medicine relevă că un simț olfactiv scăzut este asociat cu riscul crescut de a dezvolta simptome depresive semnificative la persoanele în vârstă.
  • Cercetarea se bazează pe datele colectate de la peste 2.000 de participanți în cadrul studiului Health, Aging and Body Composition Study și a monitorizat acești adulți sănătoși timp de opt ani.
  • Cei cu un simț olfactiv redus sau pierdut au un risc mai mare de a dezvolta simptome depresive semnificative în comparație cu cei cu un miros normal, indiferent de factori precum vârsta, venitul, stilul de viață sau utilizarea de medicamente antidepresive.

Un nou studiu realizat de echipa de cercetare de la Johns Hopkins Medicine a descoperit că un simț olfactiv scăzut este asociat cu depresia la persoanele în vârstă, adăugând o nouă perspectivă asupra conexiunii între miros și sănătatea mentală. Proiectul a monitorizat peste 2.000 de adulți în vârstă timp de opt ani, colectând dovezi care susțin legătura între scăderea simțului olfactiv și riscul de a dezvolta depresie la vârsta înaintată.

„Am văzut în repetate rânduri că un simț al mirosului deficitar poate fi un semn de avertizare timpurie a bolilor neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer și boala Parkinson, precum și un risc de mortalitate. Acest studiu subliniază asocierea sa cu simptomele depresive”, spune Vidya Kamath, Ph.D., profesor asociat de psihiatrie și științe comportamentale la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins.

Studiul a fost efectuat pe mai bine de 2.000 de persoane

O echipă de cercetători s-a bazat pe datele inițiale colectate de la 2.125 de participanți în cadrul studiului Health, Aging and Body Composition Study (Health ABC), un studiu guvernamental. Grupul de participanți era format din adulți sănătoși în vârstă, cu vârste cuprinse între 70 și 73 de ani la începutul studiului în 1997. La acea vreme, aceștia nu întâmpinau dificultăți semnificative în deplasare, urcarea scărilor sau efectuarea activităților cotidiene.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
GOOGLE DĂ BANI GREI LA APPLE
GEN Z SE DISTREAZĂ CU POWERPOINT-URI

Cercetătorii i-au evaluat periodic pe acești participanți timp de opt ani, utilizând atât întâlniri față în față, cât și apeluri telefonice regulate la fiecare șase luni. Testele efectuate au inclus evaluarea capacității lor de a detecta anumite mirosuri, depresia și mobilitatea.

Începând cu anul 1999, echipa de cercetare a măsurat simțul olfactiv al participanților. La acea vreme, 58% dintre participanți aveau un simț olfactiv normal, în timp ce 28% aveau un simț olfactiv redus (hiposmie) și 24% suferiseră o pierdere semnificativă a simțului olfactiv (anosmie). De asemenea, s-a constatat că cei cu un simț al mirosului mai puternic erau în general mai tineri decât cei care raportau o scădere semnificativă sau o pierdere totală a acestuia.

25% dintre participanți au dezvoltat simpotime depresive

Pe parcursul perioadei de urmărire, aproximativ 25% dintre participanți au dezvoltat simptome depresive semnificative. După o analiză detaliată, cercetătorii au constatat că cei cu un simț olfactiv redus sau pierdut aveau un risc mai mare de a dezvolta simptome depresive semnificative în comparație cu cei care aveau un miros normal.

Echipa de cercetare a identificat, de asemenea, „trei traiectorii” ale simptomelor depresive în cadrul grupului de studiu: simptome depresive stabile scăzute, moderate și ridicate. Un simț olfactiv mai slab a fost asociat cu o probabilitate mai mare ca un adult în vârstă să se încadreze în grupul cu simptome depresive moderate sau ridicate. Cu alte cuvinte, pe măsură ce simțul olfactiv se înrăutățea, simptomele depresive ale persoanei creșteau. Aceste rezultate au persistat chiar și după ajustarea pentru vârstă, venit, stil de viață, factori de sănătate și utilizarea de medicamente antidepresive.

Citește și: