STUDIU. Ce eficiență are vaccinul Pfizer după 2-4 săptămâni de la vaccinarea cu prima doză

  • Vaccinul Pfizer are o eficiență de 85% împotriva infecției cu SARS-CoV-2, după 2-4 săptămâni de la vaccinarea cu prima doză
  • Peste 9.000 de cadre medicale dintr-un spital de lângă Tel Aviv au luat parte la studiu
  • Medicii cer să nu se renunțe totuși la administrarea celei de-a doua doze

Pfizer are o eficiență de 85% împotriva infecției cu SARS-CoV-2, după 2-4 săptămâni de la vaccinarea cu prima doză. O arată un studiu publicat în revista medicală Lancet.

Peste 9.000 de cadre medicale dintr-un spital de lângă Tel Aviv au luat parte la studiu. Peste 7.000 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar restul nu au fost vaccinate. 170 de oameni s-au infectat cu coronavirus, 89 dintre aceștia fiind din grupul care nu a primit vaccin.

Prin compararea ratelor de contaminare, cercetătorii au ajuns la concluzia că vaccinul are o eficiență de 47% între prima și a 14-a zi dupa prima doză, respectiv 85% între a 15-a și a 28-a zi. Medicii cer să nu se renunțe totuși la administrarea celei de-a doua doze.