- Virgil Musta a explicat, în emisiunea ȘTIU, explozia de cazuri COVID de la Timișoara.
- Virgil Musta: „Terapia Intensivă este plină încă de câteva săptămâni”.
- Virgil Musta: „Este esențial ca în aceste momente să înțelegem că trebuie să respectăm toate regulile”.
Pe 4 martie 2021, România a avut 4.271 de cazuri noi de coronavirus. Județul Timiș a raportat 372 de cazuri noi de COVID și o rată de incidență de 5.35.
Virgil Musta a vorbit la ȘTIU despre explozia de cazuri COVID de la Timișoara.
Medicul a spus că presiunea pe spitalele din Timișoara este foarte mare, iar Spitalul Victor Babeș face față cu greu cazurilor severe de COVID-19.
Mai mult, spitalele suport au deja un număr foarte mare de cazuri de coronavirus, în timp ce „Terapia Intensivă este plină încă de câteva săptămâni”.
„Este un număr mare de cazuri în continuare. Este esențial ca în aceste momente să înțelegem că trebuie să respectăm toate regulile, pentru că altfel riscăm să ne confruntăm cu situații foarte dificile”, a explicat Musta.