Vlad Voiculescu: Nimeni nu va sări rândul la vaccinare, politicienii nu au prioritate

vlad-voiculescu

vlad-voiculescu

Mai multe personalităţi se vor implica în campania de comunicare pe tema vaccinării anti-Covid-19, declară la RFI noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El atrage atenţia că ”orice relaxare ar fi o greşeală mare acum, în perioada sărbătorilor”. Vlad Voiculescu spune că ”prioritatea absolută este în mod evident gestionarea pandemiei şi pregătirea campaniei de vaccinare. Primul vaccin va sosi pe 26, adică practic poimâine (…). Cred că orice relaxare din partea noastră, a tuturor, personal şi evident, orice relaxare din partea autorităţilor ar fi o greşeală mare acum, în perioada sărbătorilor”.

Ministrul Sănătăţii precizează că ”vom avea destule personalităţi care se vor vaccina, cu siguranţă, dar nimeni nu va sări rândul. Primii vor fi cei din personalul medical, care au prioritate, nu politicienii, nu oricine altcineva”.

Întrebat dacă se va vaccina în faţa camerelor de filmat, pentru a da un exemplu, Vlad Voiculescu a răspuns: ”Da, sigur că da, dar atunci când îmi va veni rândul, deşi mi-ar plăcea să fiu vaccinat astăzi, deja”.

Întrebat dacă vor fi cooptate personalităţi în campania de vaccinare, noul ministru a răspuns: ”Nu am nici o îndoială în privinţa asta şi da, va fi o campanie de comunicare, pe care am de gând să o pregătesc, împreună cu colegii de la celelalte ministere şi împreună cu preşedintele României, care este direct implicat”.

Vlad Voiculescu spune în ce condiţii vor fi redeschise şcolile: ”Nu am o estimare, dar este o prioritate deschiderea şcolilor, deîndată ce situaţia epidemiologică o va permite. Dacă ne uităm în alte state europene, vedem că şcolile nu au fost închise aşa de rapid ca la noi. Pe de altă parte şi sistemul nostru sanitar vedem că a ajuns deja la limită, iar în perioada următoare va trebui să vedem care sunt paşii pe care va trebui să-i facem pentru redeschiderea şcolilor mai degrabă mai devreme, decât mai târziu (…). Atât timp cât nu mai sunt locuri la ATI, nu putem să vorbim despre nici o măsură de relaxare”.

Ministrul precizează că nu intenţionează o privatizare a Sănătăţii, aşa cum i s-a reproşat: ”E o idee foarte interesantă. Nu am vorbit niciodată despre privatizare, nu am vorbit niciodată despre scumpiri ale unor servicii medicale sau orice din categoria asta. Cred că e o reminiscenţă a discursului PSD şi a discursului stângii despre ceea ce a făcut PDL în 2007-2008 şi presupun că tot rostogolesc această minciună, pentru că oamenii încă au o oarecare teamă. Deci nici gând, nu se pune problema de privatizare a vreunui sistem de sănătate, totală sau parţială, nici gând”.

Exit mobile version