- Mihaela a câștigat Cupa Challenge alături de CSM București
- Voleibalista este căsătorită cu un baschetbalist
Dacă nu ai văzut cum arată optimismul, nu ai cunoscut-o pe voleibalista Mihaela Jeremic. Are două degete la o mână și trei la cealaltă. Iar asta nu o împiedică să joace volei de performanță. A debutat în sport la opt ani, iar acum, 20 de ani mai târziu, s-a întors în Medgidia natală, ca să joace în echipa de senioare.
„Echipa din Medgidia nu avea echipă de seniori când am plecat din oraș, iar faptul că m-am întors acasă este încă un vis realizat”, spune Mihaela.
Povestea ei pare tragică, dar spusă de Mihaela, este o normalitate. S-a născut cu trei degete la mâna dreaptă și două la mâna stângă. Cu toate acestea, face performanță. Este și se consideră un om normal, iar oamenii o privesc ca pe o campioană, nu ca pe cineva care are nevoie de ajutor.
„Nimic nu este imposibil, trăim, trăim într-o lume în care poți realiza orice îți dorești, totul ține de mentalitate, nu de aspect fizic, nu de ceea ce zic oamenii din jurul tău, totul ține de tine.”, adaugă voleibalista.
Mihaela a câștigat prima cupă europeană din istoria voleiului feminin românesc alături de echipa CSM BUCUREȘTI în 2016.
„Această reușită va rămâne categoric cea mai importantă și cea mai frumoasă, deși fiecare medalie sau fiecare titlu pe care l-am luat de la nivel de mini volei până la senioare are o importanță aparte în sufletul meu.”, povestește Mihaela.
Mihaela consideră că cifra 5 i-a adus noroc în viață. Are doar 5 degete și poartă numărul 5 pe tricou, iar selecția pentru echipă a început la ora 5 după-amiaza. Toate acestea nu pot fi pure coincidențe, spune ea.