- Simona Halep a anunţat vineri că nu va participa la Wimbledon.
- Halep este campioana en-titre a turneului de Mare Șlem de la All England Club.
- Simona s-a retras de la Wimbledon din cauza accidentării pe care a suferit-o la Roma.
- Ediția din acest an de la Wimbledon este programată în perioada 28 iunie – 11 iulie 2021.
Simona Halep a anunțat, vineri, că s-a retras din cadrul Grand Slam-ului de la Londra. Motivul principal îl constituie accidentarea suferită la Roma, la gamba stângă.
„Cu mare tristețe îmi anunț retragerea de la Wimbledon, întrucât accidentarea mea la gambă nu s-a refăcut complet. Am dat tot ce am putut pentru a fi gata de joc, am fost încântată să revin aici, dar corpul meu a spus nu și va trebui să încerc din nou anul următor”, a spus Simona Halep despre retragerea de la Wimbledon.
Însă, acest abandon îi creează probleme jucătoarei noastre. Simona Halep va rata, astfel, al doilea Grand Slam consecutiv, după cel de la Roland Garros, și riscă să iasă din Top 10 WTA, ierarhie în care se regăsește din 7 ani. Halep a intrat între primele zece jucătoare în clasamentul mondial în anul 2014.