• Medalia de aur donată este cea câştigată la Mondialele de la Budapesta la proba de 200 m liber masculin.
  • Demersul lui vine în susţinerea programului SperanţaNuMoareDeCancer.
  • Medalia de aur donată este cea câştigată la Mondialele de la Budapesta la proba de 200 m liber masculin.

Multiplul campion european şi mondial de juniori şi de seniori la nataţie, David Popovici, şi-a donat medalia de camion mondial pentru a fi transformată în fundiţe aurii, oferite copiilor care au cancer. Demersul lui vine în susţinerea programului SperanţaNuMoareDeCancer, în cadrul căruia s-a alăturat în calitate de Ambasador al Speranţei, anunță Mediafax.

Medalia de aur donată este cea câştigată la Mondialele de la Budapesta la proba de 200 m liber masculin, performanţă cu care sportivul a făcut istorie, fiind primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc.

„Am ales să donez o medalie de suflet, foarte importantă pentru mine, către cei care au mai mare nevoie de ea, pentru ca speranţa să meargă mai departe. Adevărul este că, de departe, cel mai important campionat este campionatul vieţii, menţinerea sănătăţii. Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră. Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai ales temeritatea de care sunt nevoiţi să dea dovadă în lupta cu această boală fac din ei nişte oameni extraordinari. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută aceşti copii, vă invit pe voi toţi să donaţi puţin din timpul vostru pentru a da un share programului #SperantaNuMoareDeCancer astfel încât să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie. Credeţi-mă, fiecare dintre voi contează, fiecare share contează, fiecare copil contează, iar un gest normal din partea voastră poate însemna o şansă mare de supravieţuire pentru aceşti copii”, a declarat David Popovici.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Medalia donată a fost topită şi este în curs de a lua forma a peste 100 de fundiţe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului la copii. Acestea vor fi oferite copiilor care înving cancerul.

SperanţaNuMoareDeCancer este un program gratuit, în cadrul căruia pacienţii pediatrici recent diagnosticaţi cu cancer pot beneficia de unul dintre cele mai complexe teste de secvenţiere din lume pentru afecţiuni oncologice, care analizează mutaţiile a 523 de gene asociate cu multiple tipuri de cancer. Pe baza rezultatelor obţinute în urma testării, medicii oncologi vor putea să aleagă cele mai potrivite tratamente şi terapii pentru fiecare pacient, în funcţie de profilul mutaţional al tumorii.

Citește și