Euro 2020: Spania a eliminat Croaţia şi s-a calificat în sferturile de finală

spania-croatia-euro2020

Spania s-a calificat în sferturile Campionatului European de Fotbal după ce a învins Croația într-o partidă spectaculoasă, disputată luni, pe Parken Stadium din Copenhaga.

Penultimul meci din optimi a fost cel mai frumos de la Campionatul European de Fotbal, având opt goluri, răsturnări de scor, reveniri spectaculoase și numeroase ocazii.

Ibericii s-au impus cu 5-3 prin golurile înscrise de Sarabia în minutul 38, Azpilicueta în minutul 57, Torres în minutul 77, Morata în minutul 100 și de Oyarzaba în minutul 103. Croația a condus cu 1-0 după autogolul din minutul 20 al lui Pedri și a revenit spectaculos prin golurile înscrise în minutul 85 de Orsic și în minutul 92 de Pasalic.

Meciul a ajuns în prelungiri unde s-au înscris două goluri și au fost ratate numeroase ocazii.

Tot luni, de la ora 22.00, pe Arena Națională din București vor juca Franța și Elveția. Echipa cocoșului galic a câștigat grupa F după ce a învins-o pe Germania și a terminat la egalitate cu Portugalia și Ungaria, iar Elveția s-a calificat de pe locul trei având o victorie în fața Turciei, un egal cu Țara Galilor și o înfrângere cu Italia.

Învingătoarea din partida Franța-Elveția va întâlni Spania în sferturile competiției.

Exit mobile version