Evenimente care au durat mai mult decât Super Liga Europeană de fotbal. Proiectul lui Florentino Perez & Co. a ajuns subiect de glume

Un proiect anunțat cu mare tam-tam a dispărut atât de repede încât nici nu ai apucat să vezi care-i treaba cu el. Îți vorbesc de Super Liga Europeană de fotbal, care a pus frână după doar două zile de când a fost pusă pe roate. Iar închiderea asta rapidă a dus la tot felul de glume pe net.

Ce a durat mai mult decât Super Liga

De exemplu, meciul de tenis dintre John Isner și Nicolas Mahut de la Wimbledon, din 2010, s-a desfășurat de-a lungul a trei zile. Și semifinala de la Campionatul Mondial de cricket dintre India și Noua Zeelandă din 2019 s-a întind pe două zile. Culmea, și prima căsătorie a lui Britney Spears, deși a durat doar 55 de ore, tot a fost cu 7 ore mai lungă decât perioada în care a existat ESL.

Jesper Moller, unul dintre membri comitetului executiv de la UEFA spunea că să așteaptă ca reprezentanții echipelor să fie chemați azi pentru un meeting în care se vor stabili sancțiunile pe care le vor suporta cele 12 echipe. Ideea cu excluderea din competiții pare să fie de domeniul trecutului, dar amenzi încă pot să apară. Se zvonea când a apărut Liga, că UEFA va da cluburile în judecată pentru 50-60 de milioane de euro. Probabil că sumele nu vor rămâne la fel de mari, dar e destul de sigur că nu vor scăpa basma curată pentru că președintele UEFA, Aleksander Ceferin, spunea că aceste echipe au adus rușine fotbalului european.

Exit mobile version