Ianis Hagi a marcat pentru Rangers după un an şi patru luni. Ce reacție a avut fotbalistul

Ianis Hagi a marcat ultima dată în ianuarie 2022, într-un meci din deplasare, cu Aberdeen. După ce a revenit, în urma intervenţiei chirurgicale la genunchi, românul a fost titularizat de mai multe ori anul acesta sau a intrat din postura de rezervă, dar nu a reuşit până duminica aceasta să marcheze, scrie Mediafax.

Imediat după ce a înscris cu un șut plasat cu piciorul stâng, Ianis Hagi a strigat de bucurie, apoi s-a așezat în genunchi. Ulterior, toți colegii au venit la român pentru a-l felicita, iar internaționalul nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a început să plângă, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.

Hagi a reuşit golul cu numărul doi al echipei sale, după ce fundaşul dreapta Tavernier, a deschis scorul în minutul 32. În minutul 55 al partidei, el a ajuns în posesia unei mingi respinse şi a marcat cu precizie în colţul de jos al porţii lui Marshall.

Mijlocaşul român a fost înlocuit în minutul 74 cu Lowry, după care colegii săi au mai marcat o dată prin Cantwell, în minutul 86. Gazdele au reuşit golul de onoare în minutele suplimentare de joc. Rangers va ocupa locul secund la finele campionatului, fiind devansată de rivala Celtic, deja matematic campioană.

Citește și:

Exit mobile version