Irina Begu este în turul trei la Roma, după retragerea Elenei Rybakina şi abandonul lui Oceane Dodin

Irina Begu s-a calificat vineri în turul 3 la turneul de tenis Masters 1000 de la Roma. Românca a întâlnit-o în turul 2, pe franceza Oceane Dodin, ajunsă pe tablou ca lucky loser, după retragerea favoritei numărul 4, Elena Rybakina. Begu a trecut mai departe profitând de abandonul franţuzoaicei.

Dodin, numărul 73 mondial, avea şansa să ajungă în turul 3, după ce pierduse ultimul meci din calificări. Ea a abandonat însă partida cu Irina Begu, la scorul de 5-2.

Begu o va întâlni acum în turul 3 pe belgiana Elise Mertens, meciul urmând să aibă loc duminică.

Anterior, Elena Rybakina, care beneficiase de un prim tur liber, şi-a anunţat retragerea din circuit, invocând probleme de natură fizică.

Begu a devenit a treia jucătoare din România care accede în turul trei la Roma, după Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian.

Citește și

Exit mobile version