• Verstappen bifează astfel a 58-a victorie în cursele de Mare Premiu, a patra din actualul sezon şi primul succes în China.
  • Pilotul batav câştigase sâmbătă şi proba de sprint din cadrul acestui MP.
  • Imediat după restart, au avut loc două coliziuni, din care a rezultat un dublu abandon al celor de la Racing Bulls.

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, a patra victorie din acest sezon pentru pilotul olandez. Poziția a doua a fost ocupată de Lando Norris, în timp ce pe locul al 3-lea s-a clasat Sergio Perez.

Verstappen bifează astfel a 58-a victorie în cursele de Mare Premiu, a patra din actualul sezon (în cinci curse din cele 24 programate), şi primul succes în China. Pilotul batav câştigase sâmbătă şi proba de sprint din cadrul acestui MP.

Ricciardo a abandonat cursa. Probleme la monopost pentru pilotul de la AlphaTauri. În față, Verstappen este cu 2,1 secunde în fața lui Norris care, la rândul său, are un avans de 2,4 secunde față de Leclerc.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

„Am fost incredibil de rapizi astăzi, pe fiecare tip de pneu. Mașina a fost ca pe șine. Astfel de weekenduri sunt incredibile. Să obții ceea ce am obținut noi… e fantastic. Pe final de cursă auzi mereu zgomote pe care nu ar trebui să le auzi. Erau resturi de la una dintre mașini, am trecut cu 200 la oră peste ele, am vrut să verific dacă mașina este ok. La Miami ar trebui să fie o cursă bună pentru noi. În mod normal, strategia este mult mai simplă acolo, dar se anunță un weekend nebun”, a declarat Max Verstappen, după ce a ieșit triumfător pe circuitul de la Shanghai.

Citește și