Problemele continuă la Dinamo. Cele 1,5 milioane de euro, promise de Cortacero, tot nu au ajuns la club

dinamo

dinamo

Pablo Cortacero a reușit majorarea capitalului clubului Dinamo cu 5 milioane de euro, din care 1,5 milioane erau promiși să intre marți în conturile clubului. Banii nu au ajuns, spaniolul promițând din nou că vor ajunge în maxim o săptămână.

Pablo Cortacero, spaniolul care a reușit luni să preia controlul total al clubului, a promis că o tranșă de 1,5 milioane euro ar urma să ajungă marți în conturile clubului, pentru plata salariilor.

Conform doardinamo.ro, banii nu au ajuns în cont, spaniolul afirmând că vor ajunge cu siguranță până la finele anului. Mai mult, Cortacero a asigurat că mărirea de capital de 5 milioane euro aprobată luni va fi făcută în termen de 30 de zile.

Tot în cadrul CA de luni, s-a aprobat creșterea numărului membrilor în Consiliul de Administrație de la 5 la 7, susține aceeași sursă. Prin această mișcare Contacero și-a asigurat 4 din cele 7 voturi necesare pentru a controla majoritar clubul. Cei trei sunt Rufo Collado, cel care l-a înlocuit pe Cornel Țălnar, Ruben Lopes, reprezentantul fundației Logaro Capital Ltd din Londra, care ar trebui să facă mărirea de capital, și Luis Luzon, un apropiat al lui Pablo Cortacero.

De asemenea, oarecum surprinzător, spaniolul Alex Couto, demis inițial, a fost repus marți în funcția sa de director general al clubului din Ștefan cel Mare, cu drept de semnătură în club.

Conform unor informații deținute de doardinamo.ro, planul conducerii este acela de a aduce un antrenor spaniol la echipă, pentru ca ibericii să aibă control total.

În urma altercațiilor de luni, de la un hotel din București, dintre Pablo Cortacero și un membru al proiectului „Doar Dinamo București”, se pare că situația s-ar fi detensionat, susține Cortacero, care mai spune că reprezentantul DDB și-ar fi cerut scuze.

Exit mobile version