• Bacteria Rhizobium rhizogenes ajută rădăcinile să dezvolte mai bine.
  • În ultimii ani, producția de floarea-soarelui a tot scăzut din cauza secetei.
  • În 2024, aproximativ 2,5 mil. hectare de culturi agricole au fost afectate de secetă.
  • Pierderile de producție pentru floarea-soarelui se estimează a fi între 50-70% din media anuală.
  • În unele zone, până la 100% din culturile semănate în primăvara anului 2024 au fost compromise.
  • Pagubele financiare cauzate de secetă ar putea depăși 2 miliarde de euro la nivel național.
  • Seceta aduce majorări de preț de până la 20% a uleiului de floarea-soarelui.

Cercetătorii de la Universitatea de Agronomie din Cluj, în colaborare cu experți din Belgia, Germania şi Polonia, au descoperit că utilizarea unei bacterii care se găsește natural în sol poate îmbunătăți rezistența plantei de floarea-soarelui la secetă. Acest mic, dar puternic microorganism are potențialul de a transforma radical modul în care floarea-soarelui își dezvoltă rădăcinile.

Cum acționează bacteria Rhizobium

Adriana Aurori, cercetătoare, spune că bacteria a integrat o mică parte din materialul genetic în celula florii-soarelui. „Asta ne-a permis să obținem un sistem radicular mult mai dezvoltat.”

Adriana Aurori: „În prezent, am obținut doar rădăcini modificate, dar aceste rădăcini sunt funcționale. În viitor, am putea obține plante modificate genetic care să își transmită această informație și descendenților. Astfel, am putea începe programe de ameliorare, vizând obținerea unei toleranțe stabile la secetă, integrată în plantele de floarea-soarelui.”

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Ce efecte ar putea avea pe termen lung utilizarea acestor bacterii în agricultură

„Utilizarea pe termen lung a acestor bacterii în agricultură ar putea avea efecte benefice asupra plantelor. În primul rând, s-a constatat că bacteriile nu doar că îmbunătățesc dezvoltarea sistemului radicular, dar fortifică planta, ajutând-o să interacționeze mai eficient cu patogenii. Colegii noștri din Germania au reușit chiar să obțină trandafiri modificați genetic, mai rezistenți la patogenii specifici acestei specii”, spune Adriana Aurori.

Citește și