Cum au influențat schimbările climatice evoluția umană timp de 2 milioane de ani

• Modelarea arată că populațiile umane au fost destul de statice timp de un milion de ani, având tendința de a se stabili în zone în care nu exista o mare variabilitate a climei.
• Autorii lucrării au dedus că schimbările climatice majore de acum 300.000 – 400.000 de ani au contribuit la transformarea evolutivă a populațiilor de H. heidelbergensis în Homo sapiens și Neanderthali.
• Astfel de schimbări climatice nu au fost provocate de om, ci au fost cicluri naturale legate de apropierea Pământului de soare, cunoscute sub numele de ciclurile Milankovitch.

Cercetările arată modul în care clima Pământului a influențat evoluția oamenilor de-a lungul a 2 milioane de ani, dar ceea ce nu arată este aproape la fel de important, susține un expert.

Folosind date de modelare climatică care se întind pe o perioadă de 2 milioane de ani, cercetătorii au examinat fosilele a cinci specii umane, inclusiv Homo sapiens (oamenii moderni), precum și Neanderthal, Homo heidelbergensis și Homo erectus, conform The Age.

Aceștia au descoperit o variabilitate uriașă în ceea ce privește locul de trai al diferitelor specii de-a lungul timpului, care călătoreau în zonele din lume în care se puteau adapta ușor.

Modelarea arată că populațiile umane au fost destul de statice timp de un milion de ani, având tendința de a se stabili în zone în care nu exista o mare variabilitate a climei.

Cu toate acestea, pe măsură ce perioada mai caldă și mai umedă a Pliocenului a făcut loc perioadei mai reci și mai uscate a Pleistocenului – adesea numită „epoca de gheață” – populațiile umane s-au deplasat mult mai mult.

Clima, un factor important în evoluția umană

Autorii lucrării au dedus că schimbările climatice majore de acum 300.000 – 400.000 de ani au contribuit la transformarea evolutivă a populațiilor de H. heidelbergensis în Homo sapiens și Neanderthali.

„Schimbările climatice forțate astronomic au fost un factor cheie în determinarea distribuției și dispersiei speciilor de hominizi și au fost probabil importante pentru diversificare”, concluzionează cercetătorii.

După acest moment, oamenii arhaici au devenit „rătăcitori globali” care s-au adaptat la o gamă largă de habitate și s-au răspândit în fiecare colț al globului.

Astfel de schimbări climatice nu au fost provocate de om, ci au fost cicluri naturale legate de apropierea Pământului de soare, cunoscute sub numele de ciclurile Milankovitch.

Michael Petraglia, director al Centrului de Cercetare pentru Evoluție Umană din Australia al Universității Griffith, nu a fost implicat direct în cercetare, dar a scris un document de discuție care însoțește cercetarea. El a declarat că cercetarea oferă cea mai clară imagine de până acum a locului și a momentului în care speciile umane s-au răspândit pe glob.

„Aceste medii erau în continuă schimbare, iar homininii reacționează în mod constant și la acest lucru”, a spus el.

„Se mișcă, se adaptează sau chiar dispar atunci când mediile se „opresc” – există evenimente de extincție, contracția populațiilor în perioadele în care habitatele nu erau propice”.

Europa, o sursă importantă de date

Petraglia a remarcat că cele mai multe date cunoscute despre hominini provin din situri din Europa, cu situri semnificative, dar mai puține, în Africa și doar o mică parte din alte situri din restul lumii.

El a spus că acesta a fost rezultatul a „o sută de ani de cercetare concentrată pe Europa”, ceea ce a însemnat că până și datele din Africa, unde se crede că oamenii au evoluat pentru prima dată, erau mai disparate decât ar fi trebuit să fie.

Cu toate acestea, el menționează că acest lucru înseamnă că există încă zone vaste în care descoperirile despre originile străvechi ale umanității așteaptă să fie redescoperite.

”În hărțile pe care le-au produs, există habitate în care există lacune, habitatul sugerează că ar putea susține homininii, dar nu au fost descoperite fosile acolo – încă”, a spus Petraglia.

„Așadar, această lucrare ne oferă indicii bune despre unde ar trebui să căutăm în continuare situri arheologice”.

Cercetarea a fost publicată în revista Nature, la fel ca și comentariul care o însoțește.