Descoperirea unui schelet de plesiozaur vechi de 100 de milioane de ani ar putea fi elementul-cheie pentru cercetarea preistorică

• Plesiosaurozaurii au evoluat din strămoși care trăiau pe uscat și, prin urmare, nu aveau branhii și trebuiau să iasă la suprafață ocazional pentru a lua aer.
• Rămâne necunoscut cât timp puteau sta sub apă.
• Espen Knutsen, conservator senior de paleontologie la Muzeul Queensland, a comparat descoperirea cu cea a Pietrei Rosetta – blocul de granit din Egiptul Antic redescoperit în 1799, care i-a ajutat pe experți să descifreze hieroglifele.

Descoperirea în Australia a unui schelet aparținând unei reptile marine gigantice, veche de 100 de milioane de ani, a fost salutată de cercetători ca o descoperire care ar putea oferi indicii vitale despre viața preistorică.

Rămășițele plesiozaurului juvenil cu gât lung, înalt de 6 metri, cunoscut și sub numele de elasmosaur, au fost găsite de un trio de vânători amatori de fosile pe o fermă de vite din vestul provinciei Queensland în luna august.

Espen Knutsen, conservator senior de paleontologie la Muzeul Queensland, a comparat descoperirea cu cea a Pietrei Rosetta – blocul de granit din Egiptul Antic redescoperit în 1799, care i-a ajutat pe experți să descifreze hieroglifele.

„Nu am mai găsit niciodată un corp și un cap împreună, iar acest lucru ar putea fi cheia viitoarelor cercetări în acest domeniu”, a declarat Knutsen într-o declarație de miercuri care a confirmat descoperirea, adăugând că aceasta ar putea oferi paleontologilor o mai bună înțelegere a originilor, evoluției și ecologiei perioadei cretacice din regiune.

„Deoarece acești plesiozauri aveau două treimi de gât, adesea capul era separat de corp după moarte, ceea ce face foarte greu de găsit o fosilă care să le păstreze pe amândouă împreună”, a spus el.

Descoperirea a fost făcută de paleontologii amatori cunoscuți sub numele de „Rock Chicks” – Cassandra Prince, sora sa Cynthia și colega sa, Sally, care își spune doar pe numele mic. Elasmosaurii, care ajungeau să aibă între 8 și 10 metri lungime, au trăit în Marea Eromanga, care acoperea mari părți din interiorul Australiei cu ape adânci de 50 de metri în urmă cu aproximativ 150 de milioane de ani.

Knutsen a declarat pentru CNN că atunci când un elasmosaur murea, corpul său în descompunere se umfla cu gaze care îl făceau să se ridice la suprafața apei, iar adesea capul se rupea atunci când prădătorii scotoceau carcasa – ceea ce făcea ca descoperirile de corpuri întregi să fie rare.

El a adăugat că, deoarece ultima descoperire a fost un specimen tânăr, aceasta va face lumină asupra modului în care forma corpului elasmozaurilor s-a schimbat de la tinerețe la vârsta adultă.

„Ne vom uita la chimia dinților săi și asta ne poate spune ceva despre ecologia sa în ceea ce privește habitatul, de asemenea, dacă migra de-a lungul vieții sale sau dacă rămânea în același habitat, precum și despre dieta sa”, a spus el.

Reptilele marine antice, precum plesiozaurii și ihtiozaurii, nu sunt clasificate ca dinozauri, chiar dacă au trăit cam în aceeași perioadă. Plesiosaurozaurii au evoluat din strămoși care trăiau pe uscat și, prin urmare, nu aveau branhii și trebuiau să iasă la suprafață ocazional pentru a lua aer. Rămâne necunoscut cât timp puteau sta sub apă.