FOTO-VIDEO. Un „tsunami solar” a colorat cerul Noii Zeelande. Cum se produc aurorele australe

Noua Zeelandă a fost martora unui „tsunami solar” de mari proporții, care a încântat vânătorii de aurore australe din întreaga țară, luminile australe apărând în orașe care, de obicei, nu ar fi avut ocazia să se bucure de ele, scrie The Guardian.

Luni seară, vânătorii de aurore au intrat pe rețelele sociale pentru a distribui imagini cu lumini mov, portocalii și verzi care se revărsau peste dealurile din Christchurch, Wellington și Auckland. Nivelul neobișnuit de ridicat de activitate a furtunii solare a însemnat că Aurora Australis a putut fi văzută mult mai la nord decât se vede de obicei și în orașe în care poluarea luminoasă le-ar face în mod normal invizibile.

„Tsunami-ul solar” care a provocat apariția aurorelor pe cerul nocturn a atins niveluri care nu au mai fost văzute în Noua Zeelandă din jurul anului 2017, a declarat Devlin Lynden, managerul proiectului Solar Tsunami de la Universitatea din Otago, care documentează furtunile și activitatea solară pentru a modela potențialele efecte ale acestora asupra infrastructurii energetice din Noua Zeelandă.

Aceleași condiții solare au declanșat aurore neobișnuite în emisfera nordică în noaptea de duminică spre luni – aurora boreală fiind documentată în Irlanda, în părți din Marea Britanie și în până la 30 de state americane.

Aurorele sunt provocate de tulburări, cum ar fi erupțiile solare sau furtunile de pe suprafața soarelui. Cele mai recente au apărut după ce soarele a emis o explozie enormă de energie vineri. Fenomenele solare violente pot împinge sau trage de câmpul magnetic al Pământului, scoțându-l din formă, apoi readucându-l la loc. Aceste schimbări creează unde care se deplasează prin atmosfera Pământului, iar electronii pot călători pe aceste unde, ciocnindu-se unii de alții și creând pe cer valuri de lumină și culoare.

Citește și

Exit mobile version