• Un nou studiu publicat sugerează că substanța psihedelică denumită în mod colocvial LSD ar putea îmbunătăți memoria și învățarea.
  • Este prima dată când oamenii de știință au analizat în mod direct efectele substanțelor psihedelice asupra creierului.
  • Scopul lor a fost să înțeleagă dacă LSD ar putea îmbunătăți performanța memoriei la oameni.

Tot mai multe dovezi arată că dietilamida acidului lisergic, drogul psihedelic cunoscut mai degrabă ca LSD sau „acid”, are numeroase beneficii cognitive.

Descoperirile anterioare au sugerat că psihedelicele precum LSD pot ajuta oamenii care suferă de leziuni cerebrale și chiar promovează sănătatea inimii, iar, în mod provocator, chiar pot îmbunătăți memoria și flexibilitatea cognitivă.

Noi cercetări publicate în jurnalul Experimental Neurology susțin ipoteza că drogul poate ajuta la îmbunătățirea plasticității creierului, îmbunătățind atât învățarea cât și memoria în cazul șoarecilor și oamenilor.

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Istoria psihedelicelor este turbulentă

Echipa, de la Universitatea din Massachusetts Amherst, SUA și Universitatea Federală Espirito Santo, Brazilia, a folosit exemple comportamentale de la șoareci cărora li s-a administrat LSD, organoide cerebrale sintetice crescute în laborator din celule stem umane și chiar de la un model de rețea neurală pentru a-și demonstra argumentele.

În toate cele trei cazuri, echipa a observat îmbunătățiri în performanța cognitivă. Cu toate acestea, cercetătorii au subliniat că rezultatele ar fi fost diminuate din cauza dozelor mici pe care le-au folosit, astfel că sunt necesare mai multe cercetări.

Având în vedere istoria psihedelicelor, însă, asta nu se va întâmpla prea curând, potrivit unuia dintre oamenii de știință care au realizat studiul.

„Psihedelicele au fost demonizate încă din anii 1960”

Psihedelicele au fost demonizate încă din anii 1960, iar în ultimul deceniu au revenit în prim-planul biologiei și al medicinei. Cu toate acestea, utilitatea psihedelicelor nu este restricționată la tratamentul pacienților cu afecțiuni patologice. Psihedelicele pot fi, de asemenea, foarte utile pentru a îmbunătăți cogniția indivizilor sănătoși, astfel că nu trebuie privite doar ca medicamente, ci și ca o parte din viața umană” , a adăugat Sidarta Ribeiro, cercetător la Espirito Santo și unul dintre autorii studiului.

Știm deja că oamenilor le plac experiențe terapeutice și spirituale provocate de folosirea psihedelicelor, astfel că cercetările de acest tip ar putea permite o accesibilitatea mai mare.