Adrian Șonka, la Interviurile lui Cristoiu: Pasionații de astronomie au o problemă cu becurile. Dar nu pentru că sunt aprinse, ci pentru că sunt montate greșit

Adrian Șonka, coordonatorul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din București i-a povestit câte în lună și în stele publicistului Ion Cristoiu, într-un interviu dedicat mai mult cerului, decât Pământului.

Despre asteroizi

Adrian Șonka: În astronomie, partea de asteroizi este chiar utilă pentru că uneori mai cad pe Pământ și chiar ne ajută să aflăm mai multe despre sistemul solar și ce o să se întâmple cu noi în viitor. E ceva care e acolo pe cer, departe, dar și util societății, să vezi care pot cădea pe pământ (…) Demult se caută să se aducă praf sau roci de pe asteroizi, nu e foarte ușor pentru că nu poți să trimiți oameni până acolo, trebuie să faci totul automat și japonezii au reușit acest lucru, înaintea americanilor. Practic, s-au trimis două sonde, una americană, una japoneză, la asteroizi diferiți, și japonezii au ajuns înainte pe Pământ și s-au adus niște fire de praf, așa întunecate, câteva sute de grame. E amuzant pentru că noi când vedem asteroizii și îi fotografiem sunt așa gri, dar sunt foarte, foarte întunecați. Noi căutăm să vedem din ce sunt compuși, ăsta era chiar un asteroid care se apropia de Pământ și, dacă se apropie de Pământ, vrem să-l distrugem într-un fel. Ori noi, ori el, nu se poate altfel. Și dacă știm din ce e compus, știm cum îl putem distruge mai bine. E ca și cum ne studiem adversarul.

Cucerirea cosmosului

Adrian Șonka: Ori de câte ori pui ceva undeva și pui și steagul lângă, e clar că este și ceva de publicitate. Chinezii sunt foarte hotărâți să cucerească Luna. Nu știu ce înseamnă termenul ăsta să o cucerești, că nu are nimic cu tine, dar au trimis sonde pe Lună, care chiar și acum se plimbă pe solul lunar și a adus material, de pe partea opusă, care e puțin diferită. Luna e cartografiată până la nivelul de câțiva centimetri și când te uiți în partea asta îndreptată spre Pământ e mai multă lavă solidificată pentru că magma a ieșit înspre Pământ, unde forța de atracție era mai mare față de partea opusă și e diferența asta, dar practic ar trebui să fie același sol ca și în partea văzută de pe pământ. Nu or să fie surprize, să se găsească acolo ceva.

Investiții cosmice pentru Pământ

Adrian Șonka: Întotdeauna statele, guvernele pot cheltui atât de mulți bani ca să meargă în spațiul cosmic, dar banii aceștia nu se cheltuie și se aruncă în spațiu, ci ei sunt cheltuiți pe Pământ. Firmele care fac tot ce fac și ține de o sondă spațială, sunt pe Pământ, acolo râmân banii și practic descoperirile care se fac pot fi utilizate și aici. (…) Vorbim și de statul în spațiu cosmic. Noi practic o să plecăm de pe Pământ la un moment dat, nu la anu, o să mai dureze, dar trebuie să știm cum putem trăi acolo. În spațiu cosmic se fac experimente. Chiar și cei care au fost pe Lună au făcut experimente medicale, științifice, pe drum, că se plictiseau… Și asta ne ajută să vedem cum se comportă materialele, cum cresc culturile, mai multe.

COVID-ul în spațiu

Adrian Șonka: Teoretic, cei de pe stațiile spațiale nu se pot infecta cu coronavirus. Misiunile durează 3, 6 luni și pentru că stau mai mult nu se poate întâmpla asta. E ușor să-ți dai seama dacă are cineva coronavirus.

NASA nu mai are bani

Adrian Șonka: Lansările se fac de către privați, NASA nu mai are bani de ani de zile. Este ca la noi. Se votează bugetul și în funcție de cine e la putere, dacă este un om anti-știință sau anti-tehnologie, o să dea mai puțini bani acolo, e normal. Asta e o problemă cu mutatul pe alte planete. E un termen lung, care durează mai mult ca orice mandat de președinte, de Parlament și e greu să gândești pe termen de 15 ani sau de 20 de ani, că se schimbă puterea și se pot retrage banii.

Mari puteri, precum pe Pământ, așa și în cer

Adrian Șonka: Chinezii sunt o putere pentru că au sute sau poate chiar mii de sateliți pe orbită și contează pentru că își permit să lanseze pe cont propriu o sondă în spațiu cosmic și să fie funcțională. Asta înseamnă să fii puternic. Că dacă ai rachetă funcțională poți să lansezi ce vrei tu în spațiul cosmic. Japonezii pot lansa singuri în spațiul cosmic, și israelienii au lansat, și Emiratele Arabe, europenii. Noi europenii, din Guyana franceză, din America de Sud, se lansează… rușii, americanii lansează în spațiul cosmic. Iar acum se caută să se lanseze oameni în spațiul cosmic. Momentan, doar rușii pot trimite oameni în spațiul cosmic. Ei au singura capsulă care poate trimite oameni acolo. Elon Musk a lansat acum oameni în spațiul cosmic, dar americanii nu au putut vreo zece ani să lanseze, erau trimiși cu rușii.

De unde se lansează rachete cel mai bine și de ce

Adrian Șonka: În principiu, cel mai mult se lansează de la ecuator, e cel mai aproape de axa Pământului și deja când pleci  ai cea mai mare viteză pentru că la ecuator te rotești repede și îți trebuie mai puțin combustibil. În România, viteză e mai mică pe care o ai la început și te rotești mai puțin și îți trebuie combustibil mai mult. De asta, toți se apropie de ecuator. Plecarea de pe Lună e mai avantajoasă pentru că are o gravitație de 6 ori mai mică și îți trebuie mai puțin combustibil și dacă vrei să trimiți pe cineva pe Marte sau departe, Marte înseamnă departe, peste 60 milioane de kilometri… La Marte nu poți să ajungi să faci cu mâna și să te întorci. Trebuie să rămâi pe Marte doi ani de zile ca să poți să te întorci pe Pământ repede, adică în 6-8 luni și practic trebuie să lansezi o rachetă sau mai multe cu tot ce îți trebuie să trăiești acolo 3 ani de zile în spațiul cosmic.

Conjuncția Jupiter-Saturn, o raritate bine exploatată

Adrian Șonka: La anul vom avea o eclipsă parțială de Soare, care se va vedea din jumătatea de nord a României (…) Conjuncția asta care e într-adevăr e ceva rar și greu de văzut(…) Conjuncția e ceva simplu. Planetele se mișcă pe cer, unele mai repede, altele mai încet, în funcție de cît de repede se rotesc în jurul Soarelui, și-i avem acum pe Jupiter și pe Saturn, care mișcă în jurul Soarelui, una în 29 de ani, Saturn, și Jupiter mai repede. Și practic ele se întâlnesc în același loc pe cer la fiecare 20 de ani. Și le-a venit rândul în luna decembrie a anului 2020. O să fie una lângă alta, se văd (…) Nu înțeleg de ce este nebunia cu această conjuncție. (…) Conjuncții sunt în fiecare an (….) Este un fenomen aparent (…)

Steaua Crăciunului și nu prea

Adrian Șonka: Probabil că se asociază și cu perioada asta de sfârșit de an când sunt anumite sărbători religioase și se asociază… Steaua de la Bethleem (…) atunci fusese o conjuncție, dar din câte știu eu la alții… nu mă pasionează subiectul (…) Nici nu știm dacă oamenii ăia care au văzut fenomenul ăla erau astronomi. Erau magi, erau astrologi, poate l-au văzut doar pe hârtie, e ciudat. Și conjuncția practic e popularizată de foarte multe știri. Dar e greu de văzut. Se văd planetele foarte, foarte jos de orizont și în orașe nu le vedem (…) În fiecare an se produc multe conjuncții, dar nu între aceste două planete. Dacă ne referim fix la aceste două planete, asta e rar (…) Conjuncțiile sunt fenomene aparente, nu se întâmplă nimic de fapt. De pe Pământ, se văd una lângă alta, atâta tot.

Furtunile de praf de pe Marte

Adrian Șonka: A început sezonul furtunilor de praf pe Marte. Este singura planetă la care poți vedea detalii pe suprafață. Ce vedeți acolo sunt formațiuni de pe suprafață, munți, canioane și uneori apar furtuni de praf. Când se face vară, într-o anumită emisferă, crește presiunea atmosferică, începe vântul care ia praful și atunci încep furtunile de praf și noi le urmărim. Sunt interesante. Plus că avem pe Marte rovere, nu noi, și ne interesează să nu vină praful peste ele să le acopere sau să le răstoarne.

Poluarea luminoasă de la bec

Adrian Șonka: Ori de câte ori întâlniți un pasionat de astronomie, toți au o problemă cu becurile. Dar nu cu becurile că sunt aprinse, ci pentru că sunt montate greșit. Sigur vi s-a întâmplat să fiți la etajul 5-6 la cineva și să vă uitați în jos înspre stradă și să vă intre lumină în ochi. Asta înseamnă un bec, care în loc să ilumineze solul, unde sunt gropile, iluminează în sus. Gândiți-vă că în București sunt sute de mii de becuri, dacă nu mai multe, și majoritatea sunt montate prost, se pierde lumină, lumina se pierde în nori, norii o împrăștie și cerul devine gri. Problema nu e că devine cerul gri, problema e că se consumă din lumina becului, nu sunt eficiente. Poți să ai un bec de 100 wați, care trimite jumate din lumină în sus. Trebuie să le pună un capac, o tablă ceva. Se consumă energie, iar energia se produce consumând resurse pe care nu le recuperezi, în principiu. Asta este poluarea luminoasă, care în principiu nu te omoară, dar păsările în loc să doarmă noaptea, zboară, și trăiesc mai puțin. Dar poluarea luminoasă este problematică nu numai pentru astronomi, dacă conduceți și vă intră lumina în ochi, nu mai vedeți bine, și cine știe…

Cum am trecut prin coada unei comete

Adrian Șonka: Poți să treci prin coada unei comete fără să se întâmple nimic. Coada unei comete este mai rarefiată decât aerul, e făcută din nimic. Are un nucleu mic, care avea câțiva kilometri în diametru. Nu ne deranjază diametrele de câțiva kilometri. Dacă se apropie de soare, cometele sublimează, din solid se transformă în gaz care reflectă lumina soarelui și aia e coada. E un obiect mic, dar care are în jurul lui ceva care are sute de kilometri în diametru, dar de lumină și praf. Nu e ceva solid. Noi am trecut prin coada cometei Haley în 1910. Nu am pățit ceva. Pământul a trecut prin coada cometei. E ca și cum ai trece prin aer foarte rarefiat.

Pericolul asteroizilor metalici

Adrian Șonka: Un asteroid trebuie să-l deviezi, să-l convingi într-un fel să treacă pe lângă Pământ. E posibilă devierea, dacă s-a descoperit demult asteroidul, să ai ani de zile la dispoziție. Dacă ai 5 zile, nu ai ce să faci. E o impresie că se cercetează cerul și sistemul solar descoperindu-se asteroizi, dar sunt câteva telescoape pe Pământ și mai sunt astronomi amatori care descoperă. Practic, se descoperă pe an câteva sute de asteroizi periculoși pentru Pământ, se calculează dacă traiectoria lor se intersectează cu cea a Pământului. Unii asteroizi sunt stânci foarte dure, alții sunt așa, bucăți de roci sudate în timp cu nisip întărit și unii sunt mai greu de deviat decât alții, unii sunt mai greu de distrus decât alții. Nu contează doar că există, contează și cum e asteroidul. Dacă e unul metalic nu ai ce să-i faci, nu poți să-l distrugi.

Astronomia, ruda săracă a cercetării românești

Adrian Șonka: Nu se face astronomie în școli. După eclipsa din 1999, s-a scos astronomia din liceu. Astronomia se întâlnește în multe domenii. Poți să fii geolog și să studiezi meteoriți, asteroizi, comete. Astronomia se face pe cont propriu și sunt mult mai mulți astronomi amatori decât astronomi profesioniști. În România sunt 20-30 astronomi profesioniști, dar amatori sunt sute, ceea ce nu e bine, că sunt puțini și ăștia. Există cercetare în domeniul ăsta și se ocupă Academia Română, Institutul astronomic al Academiei este în Parcul Carol. Primii astronomi din România au fost geodezi. Cercetare se face în România, dar cercetarea se face cu telescoape și nu prea sunt. Cel mai mare telescop este la Cluj, are 60 de cm ori nu poți să faci astronomie bună  dacă nu ai 2 metri sau mai mult în diametru.

Astronomie pe câmp, cu Poliția pe urme

Adrian Șonka: Eu și cei care participă la cursul astronomie mergem pe câmp noaptea și vă dați seama că e ciudat când se adună 10-20 de oameni pe câmp noaptea. Nu avem un loc al nostru, mergem și noi unde nu sunt culturi. Luăm telescoape, învățăm cerul. Asta cu arătatul nu merge, că dacă îi arăți uită repede, trebuie să găsească singur, să se chinuie singur să învețe. Uneori sunt zeloși oamenii din localitatea respectivă și dacă văd 10-20 de inși într-un loc cheamă Poliția. (…) Cea mai îndepărtată stea pe care o putem vedea noi este pe la vreo 200.000 de ani lumină depărtare.

Când însuși omul devine satelit

Adrian Șonka: Dacă te aruncă cineva din spațiul cosmic din naveta cu care ai plecat de pe Pământ, tu vei rămâne să te rotești în jurul Pământului cu viteza pe care o are nava, în principiu. Problema este că atmodfera terestră se umflă uneori din cauza erupțiilor solare și tu dacă ești la 100 de km ești exact la limita în care ea se poate umfla și începe frecarea și ajungi înapoi pe Pământ. Dacă nu, te rotești, îngheți și te rotești mii de ani, până când devii satelit

Cimitirele din spațiu

Adrian Șonka: Sunt vreo 30 și ceva de mii de sateliți pe orbită. Fiecare are treaba lui. Unii sunt clasificați, îi vezi dar nu știi ce sunt. Mă rog prin excludere știi ce sunt, iar alții sunt arhicunoscuți. Sunt unii din anii 60, care nu mai funcționează, sunt deja deșeuri spațiale. Teoretic, există un control acestor sateliți. Cimitir sau graveyard. Sunt orbite pe care nu se lansează sateliți funcționali pentru că sunt multe deșeuri de care se pot ciocni.

Goliat-ul românesc

Adrian Șonka: România l-a avut pe Goliat, un nano satelit, a funcționat o perioadă. A fost lansat acum câțiva ani împreună cu alți sateliți mititei. Avea câțiva centimentri, făcut la Institutul de Științe Spațiale și Agenția Spațială Română. Ne-a servit să vedem că putem să facem așa ceva