- Scamio e ca un asistent personal pe care poţi conta pentru a-ți proteja viaţa digitală.
- Scamio depistează o fraudă analizând mai multe surse: emailuri, mesaje, imagini, coduri QR.
- Poți iniția o conversație cu chatbot-ul, el îți va trimite conţinutul suspect, iar în câteva secunde îți va trimite o confirmare, precum şi recomandări pentru a gestiona situaţia.
Bitdefender lansează un serviciu bazat pe inteligența artificială, care detectează fraudele online, un asistent personal cu care poţi discuta şi pe care poţi conta pentru a-ţi proteja viaţa digitală.
Liderul global în domeniul securităţii cibernetice, a anunţat lansarea Bitdefender Scamio. Un serviciu de detecţie a înşelătoriilor online, care prin integrarea inteligenţei artificiale creează un strat suplimentar de protecţie. Scamio e un asistent personal cu care poţi discuta şi pe care poţi conta pentru a-ţi proteja viaţa digitală. Un chatbot de detecţie a fraudelor care poate analiza multiple surse în acelaşi timp: emailuri, mesaje text, imagini, link-uri şi chiar coduri QR, pentru a depista o fraudă. Poți iniția o conversație cu chatbot-ul, el îți va trimite conţinutul suspect, iar în câteva secunde îți va trimite o confirmare, precum şi recomandări pentru a gestiona situaţia. De exemplu: şterge sau blochează contactul, dar şi măsuri ca să-ți protejezi datele personale împotriva unor viitoare tentative de fraudare. Practic inteligența artificială schimbă regulile jocului pentru infractori.
Scamio e un serviciu gratuit și foartre uşor de utilizat. Este compatibil cu orice dispozitiv sau sistem de operare şi poate fi accesat printr-un motor de căutare web sau prin intermediul Facebook Messenger după crearea rapidă a unui cont. Scamio a fost dezvoltat, pentru că fraudele online continuă să se intensifice şi să evolueze de la an la an. Potrivit unui raport al Federal Trade Commission, pierderile suferite în 2022 au însumat 8,8 miliarde de dolari, o creştere cu 30% faţă de 2021. Doar înşelătoriile prin mesaje text au dus la pierderi de 330 de milioane de dolari. Deci, il poți deja folosi, pentru că îți va fi de folos.
Citește și