• Rusia a respins acuzaţiile Microsoft privind atacurile cibernetice ale „grupurilor de stat sau parastatale“.
  • Vicepreşedintele Microsoft a spus că aceste atacuri au venit de la „Strontium, un grup din Rusia şi doi actori nord-coreeni“.
  • Strontium, grupul rus, a fost acuzat anterior de Microsoft că a atacat peste 200 de organizaţii implicate în alegerile prezidenţiale din SUA din 2020.

Rusia a respins marţi acuzaţiile Microsoft, care săptămâna trecută a denunţat atacurile cibernetice ale „grupurilor de stat sau parastatale” ruseşti şi nord-coreene împotriva companiilor farmaceutice care dezvoltă vaccinuri împotriva coronavirusului.

„Aceste acuzaţii au devenit deja o normă de viaţă, un fel de mod politic respectat printre altele de companiile din domeniul tehnologiei informaţiei din Statele Unite“, a spus vice-ministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, potrivit Le Figaro.

Îți reamintesc că vicepreşedintele Microsoft, responsabil cu securitatea, Tom Burt, a anunțat vineri într-o postare pe blog publicată de Microsoft că grupul SUA a detectat în ultimele luni „atacuri cibernetice de la trei grupuri de stat sau parastatale care vizează şapte companii de frunte implicate direct în cercetarea vaccinurilor şi tratamentul împotriva Covid-19“.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT

El acuza că aceste atacuri au venit de la „Strontium, un grup din Rusia şi doi actori nord-coreeni“.

Pe de altă parte, vice-ministrul rus de Externe Serghei Riabkov susține că Rusia este ţinta mult mai multor atacuri cibernetice decât „cele pentru care suntem acuzaţi“.