- SpaceX a dus pe orbită o nouă serie de sateliți Starlink
- Gazele și fumul rachetei Falcon 9 au creat imagini spectaculoase
- Internauţii din sudul Statelor Unite, inclusiv Elon Musk, au surprins un nor-curcubeu
Dacă n-ai văzut cea mai nouă lansare SpaceX, ai pierdut un fenomen atmosferic spectaculos – un nor iridiscent, cunoscut şi ca nor curcubeu.
Advertisment
Norul s-a văzut din tot sudul Statelor Unite şi a fost filmat de internauţi, inclusiv de Elon Musk. Mulţi s-au întrebat despre ce e vorba, iar alții au admirat pur şi simplu fenomenul.
La final, părerile au fost împărţite, unii l-au vazut ca un semn bun, alţii dimpotrivă.
Recomandări
În cele din urmă, încă o serie de sateliţi Starlink a ajuns pe orbită, iar Roxana Bojariu, climatolog, îţi explică spectaculoasa apariţie: „Există nori şi în atmosfera foarte înaltă, începând cu 70 de kilometri, până pe la 85 de kilometri altitudine, aceşti nori sunt formaţi, evident, din cristale de gheaţă şi nu sunt văzuţi în mod obişnuit în timpul zilei, de exemplu. Numai un astfel de fenoment, ca lansarea, sau condiţiile speciale de la latitudinile înalte pot să-i facă vizibili“.
- Sean „Diddy” Combs își cere scuze după ce o înregistrare video arată atacul asupra fostei iubite. Declarațiile artistului pe Instagram
- Cine e noul președinte al Iranului? Muhammad Mukhbar, vicepreședintele țării, preia conducere după moartea lui Ebrahim Raisi
- VIDEO. Trump „îngheață” timp de 30 de secunde pe scenă în timpul discursului NRA. Ce s-a întâmplat cu fostul Președinte
- Maternitatea SANADOR este alegerea ideală pentru mamele care vor să își aducă pe lume bebelușul într-o maternitate sigură și prietenoasă, dotată cu echipamente de ultimă generație și aflată sub îndrumarea unei echipe medicale de elită
- Sam Altman vorbește despre „potențiala anulare a acțiunilor” în acordurile de confidențialitate ale OpenAI. Doi dintre cei mai importanți oameni din companie au plecat
Partenerii noștri