Cele mai frecvente fraude în turism. La ce trebuie să fii atent când îți organizezi vacanța

Ai grijă când îți cauți vacanța, poți fi victima unei fraude – spun experții în securitate cibernetică de la Eset. Anul trecut au fost depuse peste 62.000 de plângeri la Comisia Federală pentru Comerț din SUA pentru astfel de situații.

Conform raportului, avem o pierdere medie de 1.259 de dolari per victimă, înmulțind cu numărul de plângeri și ajungem la o sumă totală de 104 milioane de dolari sustrași de escroci în anul 2022. Acestea sunt doar cazurile raportate. Motivul ar fi criza costului vieții, cred experții.

La ce să fim atenți atunci când ne organizăm vacanța?

Avem 8 skam-uri destul de frecvente la care trebuie să ne uităm cu atenție. Vacanțele gratuite în care ești contactat prin email, telefonic sau prin mesaj în care ți se comunică faptul că ai câștigat o vacanță la o tombolă cu premii, la care desigur nu ai participat niciodată. Fii atent la site-urile false, uneori diferențele pot fi mici, dar este bine să verifici originalitatea.

Vacanțele la preț redus – uneori biletele pot fi valabile, dar achiziționate cu carduri furate. Acestea pot fi promovate prin intermediul rețelelor sociale. Cel mai bine apelezi la o agenție de turism de calitate. Sau oferte de asistență cu documente de călătorie internațională. Aici trebuie să fii atent la taxele percepute, inclusiv pentru serviciile care sunt de obicei gratuite.

Anunțuri false cu case de vacanță – aceste proprietăți fie nu există, fie nu sunt de închiriat – aici trebuie să iei în considerare rezervarea cazării pentru vacanță prin site-uri dedicate cunoscute. Atenție la zborurile charter. Sunt o alegere mai bună și trebuie să alegi o agenție de turism la fel de bună. Iar ultimele 2 sunt Wi-Fi-ul și încărcarea USB, unde ca soluții ai putea folosi un alt VPN sau să ai o baterie externă la tine.

Citește și:

Exit mobile version