Din ce în ce mai mulți turiști străini aleg să viziteze România. Traian Bădulescu: „Avem nevoie de o promovare mult mai eficientă”


România devine tot mai atractivă pentru turiști. Sosirile vizitatorilor străini în România au crescut cu 7,5% în luna februarie a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, arată datele INS. Străinii sunt din ce în ce mai curioși de cultură, gastronomie și de peisajele pitorești ale țării.

„În primul rând, România chiar este o țară complexă cu multe obiective turistice cu natură, istorie, tradiții. Avem obiective unice la nivel european precum Delta Dunării, cea mai mare deltă din cadrul Uniunii Europene și cea mai bine conservată deltă. Avem toate formele de relief. România este o țară primitoare, din păcate încă nu ne promovăm suficient.

Avem nevoie de o promovare mult mai eficientă și de o sumă mult mai mare care s-ar putea găsi, pentru că nu-i o sumă exagerată față de alte cheltuieli ale statului. În același timp, turismul ne-ar putea aduce miliarde de euro în plus la buget în următorii ani, dacă ar fi promovarea.

Ca atare în 2019 am avut o cifră oarecum record la nivelul României: de 3 milioane de turiști străini, anul precedent am atins 2 milioane. Este o creștere într-adevăr. Să sperăm că în acest an ne apropiem iar de 3 milioane, dar capacitatea României la ora actuală ar fi de 6-7 milioane. România ar putea fi pregătită să primească deci mai mult decât dublu ca număr de turiști chiar și mâine, dar ne lipsește promovarea. Mai avem de lucrat și la capitolul acesta”, a declarat Traian Bădulescu, jurnalist de tursim.

Citește și

Exit mobile version