• „România Atractivă” are ca scop reactivarea obiectivelor mai puţin cunoscute.
  • MIPE va derula, de luna viitoare, campania „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale”.
  • Fondurile alocate prin PNRR pentru acest proiect se ridică la 8 milioane de euro.

Tu știi cât de frumoasă este România? Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene derulează campania „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale”, parte a Programului România Atractivă, prin care obiective cultural-turistice mai puţin cunoscute vor deveni vizibile atât pentru tine, cât și pentru turiști.

Care sunt destinațiile din România în care se investește?

Sunt 12 trasee mai puțin cunoscute, dar dacă mergem pe urmele lor vom descoperi peste 200 de atracții turistice. Ruta bisericilor fortificate, a castelelor, bisericilor din lemn, a mănăstirilor din Moldova sau chiar una cetăților și a gastronomiei. Sunt foarte multe destinații din România pe care mulți turiști din străinătate nu le-au văzut. Proiect implică 275 de obiective culturale principale, dar mai există alte 450 de obiective care se găsesc pe această platformă. România Atractivă este oportunitatea de care aveam nevoie pentru a intra pe harta turismului internațional.

Citește și

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII