Machu Picchu își redeschide porțile. Cât te costă să vezi satul incaș, în plină pandemie

Machu-Picchu

Machu-Picchu

Încă un monument emblematic se redeschide, după Taj Mahal. Ruinele din Machu Picchu pot fi din nou vizitate de turiști, la şapte luni după ce şi-au închis porţile din cauza pandemiei.

Vizitatorilor li se va lua temperatura și vor fi obligați să țină cont de măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

Grupurile nu pot fi mai mari de opt persoane, aşa că ai grijă cu cine îţi plănuieşti vacanţa.

„De pe 1 noiembrie, citadela din Machu Picchu îşi va redeschide porţile, cu un număr mic de vizitatori din cauza măsurilor de protecţie. Suntem la 30% din capacitatea totală, asta însemnând că vom putea primi 675 de vizitatori pe zi, adică 75 pe oră.”, a declarat Jose Bastante, directorul parcului arheologic Machu Picchu.

Un pachet turistic costă cam 250 de dolari ca să vizitezi Machu Picchu, de trei ori mai puţin ca înainte de pandemie.

În 2018, peste 1 milion şi jumătate de turişti au vizitat cele mai populare ruine din Peru.

Exit mobile version