- Noua Zeelandă vrea turiști mai puțini, dar cu bani mulți.
- Noua Zeelandă a închis granițele în martie 2020, din cauza pandemiei.
- Ryanair a anunțat că biletele de 10 euro dispar pentru câțiva ani.
Avertisment pentru turiștii care sunt atenți la bugetul lor – Noua Zeelandă nu este destinația pentru ei. Ministrul Turismului din statul insular a găsit o strategie nouă pentru vizitatori. El vrea un număr mai mic, dar dispuși să cheltuie mai mult.
,,Strategia noastră va fi să vizăm, fără rușine, turiștii de mare valoare. Nu ne adresăm celor cu rucsac în spate, care mănâncă tăieței la minut și cheltuie 10 dolari pe zi” , a declarat Steve Nash.
Asta deși, în luna mai, declara granițele deschise pentru toată lumea, după doi ani în care a stat cu frontierele închise.
Nu e prima oară când ministrul face declarații controversate pe acest subiect. În 2020, el visa la vizitatori care călătoresc la clasa întâi, închiriază un elicopter să vadă ghețarul Franz Josef, iar apoi merg să ia masa la un restaurant de lux. Și îi critica pe cei care închiriază rulote. El a fost acuzat atunci de snobism și elitism.
Și, ca semn că trendul se schimbă peste tot, Ryanair a anunțat că nimeni nu va mai călători pe preț de nimic. Din cauza prețurilor mari la combustibil, biletele de 10 euro sunt doar o amintire.