• Un cetăţean german în vârstă de 42 de ani a ajuns în cartierul Doman, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
  • Acesta s-a rătăcit și a sunat la 112.
  • Jandarmii l-au găsit înfrigurat în curtea bisericii.

Un cetăţean german în vârstă de 42 de ani a ajuns în cartierul Doman, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, dar s-a rătăcit, așa că a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

„Nu ştiu unde sunt. Am plecat din Germania şi nu ştiu unde am ajuns”, a spus cetăţeanul german care a sunat la 112, după ce a ajuns în cartierul Doman din municipiul Reşiţa.

În urma apelului primit, grupa de intervenţie a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a mers în cartierul Doman, deoarece o persoană se afla în curtea bisericii.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, dormea pe un pat improvizat lângă fântâna de lângă lăcaşul de cult. După verificarea uşilor şi a ferestrelor bisericii, neexistând urme de forţare a încuietorilor, la faţa locului a fost chemat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin, pentru a transporta persoana în cauză la spital, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale”, spun reprezentanţii Jandarmeriei Caraş-Severin.

Echipajul de jandarmerie a verificat persoana în baza persoanelor date dispărute, însă aceasta nu figura.

Cetăţeanul german a declarat că a intrat în ţară prin punctul vamal Nădlac, pe jos, având asupra sa un rucsac cu haine şi două plase.