- Dacă în aprilie 2019, Metrorex înregistra aproape 15 milioane de călătorii, în aprilie anul acesta au avut sub 2 milioane
- „Da, pot să spun că mi-a fost teamă. Nu am văzut prea mari măsuri de prevenire”, spune Simona, freelancer
- În 3 luni de pandemie, Metrorex a pierdut peste 35 milioane de călătorii
Adela, Simona şi Iulia urcă în metrou cu frică. Frica de a nu fi infectate cu noul virus. Ca ele sunt alte sute de mii de persoane. Metrorex a avut o scădere de 80% în perioada martie – mai 2020, comparativ cu 2019. Există măsuri de prevenţie, însă nu toţi le respectă.
Advertisment
„Nu cred că am ceva de reproşat pe partea neapărat a angajaţilor de la Metrorex, cât m-au dezamăgit oamenii. Când am intrat pe peron, toată lumea avea măşti, dar în metrou şi le dădeau jos, n-aveau nici o treabă, adică mâinile pe bară, pe telefon, pe scaune, unii lângă alţii. N-am simţit niciun fel de miros de curat, de dezinfectant, de orice fel de soluţie de genul acesta”, spune Adela Ababi, studentă.
„Da, pot să spun că mi-a fost teamă. Nu ştiu dacă am văzut prea mari măsuri în jurul meu, măsuri de prevenire”, afirmă Simona Ulmeanu, freelancer.
Recomandări
„Înaintea primei călătorii cu metroul, în timpul stării de alertă, m-am confruntat cu un sentiment de nesiguranţă. M-a surprins faptul că toate persoanele purtau mască de protecţie, inclusiv angajaţii şi în unele staţii existau chiar agenţi de poliţie care supravegheau” declară Iulia Avram, Asistent Manager.
- Azi sărbătorești Ziua Mondială a Alergării. Andrei Roșu, sportiv de performanță: „Am început să fac sport pentru că am devenit tată. Am vrut să fiu un exemplu”
- Divorțurile te pot duce la sapă de lemn. Cei cu vârste între 29 și 45 de ani ajung în faliment din cauza divorțului
- Companiile au concediat pentru A.I. și acum regretă. Cine pierde și cine câștigă în era automatizării
- Trump va participa la summitul NATO de la Haga
- Brașovul devine a treia poartă de intrare pe Via Transilvanica. O bornă nouă a fost amplasată în Piața Sfatului