• În spațiul public au apărut imagini în care se vede cum doze de vaccin au fost transportate în cutiilor de pizza
  • Vaccinul anti-COVID-19 a fost livrat la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza
  • Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, declara că nu a știut acest aspect, însă, din punctul său de vedere este important să se respecte lanțul de frig.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” face precizări privind distribuția vaccinului anticovid, după apariția unor imagini privind livrarea vaccinului în cutii de pizza.

În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la folosirea ca ambalaj de transport pentru flacoanele de vaccin anti-Covid 19 a unor cutii inscripționate Pizza, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” precizează că vaccinul Pfizer-BioNtech este livrat de către producător în cutii cu dimensiunile 230/230/40 mm ce conțin 195 de flacoane de 5 doze fiecare.

„Numărul de doze de vaccin solicitate de spitale și direcțiile de sănătate publică județene este, în majoritatea cazurilor, mai mic decât numărul dozelor aflate într-o cutie, motiv pentru care este necesară desfacerea cutiilor și împărțirea flacoanelor în alte cutii mai mici. În acest sens, pentru demararea campaniei de vaccinare, a fost aleasă soluția achiziționării din comerț a unei cutii cu dimensiunile de 250/250/40 mm care să corespundă cât mai mult dimensiunilor cutiei originale Pfizer, pentru a se putea încadra cât mai bine în recipientele calificate pentru transportul vaccinului la temperatura controlată de 2-8℃”, transmite sursa citată.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Distribuirea vaccinului a început în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care furnizorii de ambalaje nu au avut activitate, adaugă institutul: „Toate vaccinurile distribuite de Centrul național de stocare sunt transportate în condițiile recomandate de către producător, respectându-se cu strictețe lanțul de frig impus, atât stocare la -70℃, manipulare în camera de frig de 2-8℃ cât și transportul în recipientele speciale, iar înscrisul de pe cutia folosită nu influențează în vreun fel siguranța vaccinului”.

Vaccinul anti-COVID-19 a fost livrat la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza, iar coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, declara că nu a știut acest aspect, însă, din punctul său de vedere este important să se respecte lanțul de frig.