• Fata de 27 de ani din Giurgiu la care s-a confirmat tulpina din Marea Britanie este, de fapt, infectată de o săptămână
  • Se pare că în Colibaşi ar fi vorba despre un focar în familie
  • Tulpina britanică a coronavirusului este răspândită în 22 de ţări europene

Fata de 27 de ani din Giurgiu la care s-a confirmat tulpina din Marea Britanie este, de fapt, infectată de o săptămână. Într-o intervenţie pentru Aleph News, prefectul de Giurgiu, Aneta Matei, spune că încă de pe 3 ianuarie copilul femeii s-a simțit rău, iar în Colibaşi ar fi vorba despre un focar în familie.

Aneta Matei, prefectul județului Giurgiu: „În data de 3, doamna respectivă împreună cu fiica dumneaei s-au prezentat la UPU la Matei Balş pentru că prezentau simptome, de fapt îi era rău copilului şi a mers acolo la UPU. În data de 4, DSP Giurgiu a primit rezultatele testelor care confirmau infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Şi pentru mamă şi pentru copil.”

„Tot în data de 4, s-au mai testat prin serviciul judeţean de ambulanţă încă cinci membri ai aceleiaşi familii. Pentru că prezentau simptome uşoare. Au venit rezultatele testelor în data de 6 şi pentru aceştia, trei au fost confirmaţi pozitiv, doi au fost neconfirmaţi.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Așadar, nu este vorba despre o singură persoană care are COVID-19, ci despre cinci oameni care locuiesc în aceeași casă din Colibaşi. Dar deocamdată, autorităţile nu știu câţi dintre aceștia au tulpina din Marea Britanie.

Aneta Matei, prefectul județului Giurgiu: „Nu pot să vă spun eu dacă au aceeaşi tulpină. Repet, noi am primit un rezultat pozitiv infectat cu SARS-CoV-2. Asta numai un spital poate să stabilească în urma unor analize mai amănunţite, mă gândesc, nu sunt de specialitate, nu ştiu să vă răspund la această întrebare. Am vorbit şi cu primarul comunei aseară şi ne-a spus că în afară de o familie care e plecată în Marea Britanie nimeni nu s-a întors în perioada asta de acolo.”

Cum se fac în realitate anchetele epidemiologice în România, chiar dacă a fost confirmată tulpina contagioasă din Marea Britanie? Șeful DSP Giurgiu nu răspunde de două zile la telefon, deși procedura e foarte clară.

Aneta Matei, prefectul județului Giurgiu: „Prin anchetă epidemiologică, DSP-ul sună la telefon persoana infectată şi persoana infectată declară. (…) Da, aşa se fac anchetele epidemiologice. (…) Nu ştiu să spună de unde au luat.”

Tulpina britanică a coronavirusului este răspândită în 22 de ţări europene. La Giurgiu, DSP-ul a căutat urma infectării doar pe filieră britanică. Şi a vrut să ştie doar de unde ar fi putut lua cei cinci pacienți virusul, nu şi cu câţi oameni au fost în contact şi cine ar mai putea fi infectat.