• Facebook spune că va șterge tot conținutul care conține „Opriți furtul”, o expresie populară printre susținătorii lui Trump
  • De asemenea, Twitter a eliminat peste 70.000 de conturi care răspândesc teoria conspirației QAnon
  • Amazon a declarat că a eliminat de pe site mai multe produse corelate cu teoria conspirației QAnon

Facebook a declarat că elimină tot conținutul în care este menționată espresia „Opriți furtul”, populară printre susținătorii lui Trump, ca parte a unei serii de măsuri de stopare a dezinformării și a incitării la violență înainte de investitura lui Joe Biden, relatează The Wall Street Journal.

Anunțul face parte dintr-o serie de noi măsuri anunțate de giganții tehnologici, în efortul de a descuraja violențele, după atacul asupra Capitolului din SUA de săptămâna trecută. Twitter a declarat că a eliminat peste 70.000 de conturi de vineri, care au răspândit teoria conspirației QAnon. Adepții conspirației cred că Donald Trump este atacat de credincioșii satanei.

„Am fost clari că vom lua măsuri puternice asupra comportamentului care are potențialul de a duce la daune offline”, a declarat Twitter într-o postare pe blog. „Având în vedere evenimentele din Washington DC, și riscul crescut de violențe, am început suspendarea a mii de conturi care au fost dedicate, în primul rând distribuirii conținutului QAnon vineri după-amiază.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Facebook, Twitter și alte câteva companii de tehnologie importante – inclusiv Snap, Reddit – au luat deja măsuri în ultimele zile pentru a reduce la tăcere conturile personale ale președintelui Trump sau comunitățile online dedicate acestuia, invocând reguli care interzic conținutul care incită la violență.

Amazon a declarat că a eliminat de pe site mai multe produse corelate cu teoria conspirației QAnon. De asemenea, Airbnb a anunțat că a extins măsurile de siguranță, inclusiv va interzice orice persoană care este confirmată că a luat parte la violențele de la Capitoliu.