• Modificarea controversată a politicii de confidențialitate a aplicației WhatsApp i-a făcut pe utilizatorii serviciului să se mute în masă la alte aplicații de mesagerie.
  • Pavel Durov, fondatorul Telegram, spune că este „cea mai mare migrație digitală din istoria omenirii”
  • Durov a dezvăluit că președinții Turciei și Braziliei și-au făcut cont pe plaftorma sa
  • Pentru a limita proporțiile dezastrului, WhatsApp a decis să amâne intrarea în vigoare a noilor condiții de utilizare

Noii termeni ai serviciului WhatsApp prevedeau un acord de utilizare a datelor în comun cu Facebook, ceea ce a provocat proteste prompte și extinse din partea apărătorilor drepturilor digitale și confidențialității.

Noua politică nu-i va afecta pe utilizatorii din Europa și Regatul Unit, dar a stârnit noi îngrijorări privind relația dintre cea mai populară aplicație de mesaje din lume și Facebook, care au început să boicoteze aplicația și să se întrepte către două alte platforme similare, Signal și Telegram.

Într-o postare pe blogul personal, fondatorul Telegram a dezvăluit că președintele turc Recep Erdogan și liderul brazilian Jair Bolsonaro s-au numărat printre cei care și-au făcut cont pe platformă. Anterior, Durov comunicase că aplicația sa a înregistrat o creștere cu 500% în numărul de utilizatori noi, nesatisfăcuți de modul în care WhatsApp intenționează să le utilizeze datele.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Pentru a încerca să limiteze proporțiile dezastrului reprezentanții WhatsApp au anunțat că au decis să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a noilor condiţii de utilizare, încercând astfel să îşi liniştească utilizatorii în legătură cu protejarea datelor lor personale. Astfel, modificările, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 8 februarie, vor deveni efective începând din data de 15 mai.

WhatsApp a explicat și noile condiții de utilizare

WhatsApp a ţinut să îi asigure pe utilizatori că noua actualizare „nu întăreşte capacitatea de a partaja datele personale cu Facebook”, ci are scopul de a ajuta companiile să comunice mai bine cu clienţii lor prin intermediul acestei platforme.

Aplicaţia doreşte mai ales să permită companiilor de publicitate să îşi vândă produsele direct pe WhatsApp”, aşa cum se întâmplă deja în India, cea mai mare piaţă a companiei californiene, cu 400 de milioane de utilizatori.

Conversaţiile purtate pe WhatsApp vor continua să fie protejate folosind principiul de criptare „end-to-end” şi nici Facebook, nici WhatsApp nu vor avea posibilitatea de a vedea aceste mesaje private”, au transmis reprezentanţii aplicaţiei.