• Grupuri de români sunt blocate pe aeroporturile din Mexico City şi Cancun
  • Câteva mii de români îşi petrec anual vacanţele în Mexic
  • 114 români așteaptă acum o aeronavă Lufthansa pentru a se întoarce acasă

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a trimis o scrisoare de protest către Ambasada Mexicului în România.

Nu este prima dată când Mexicul ia acest tip de măsuri, abuzive, împotriva turiştilor români. Turiştilor li se confiscă paşapoartele şi telefoanele, sunt ţinuţi închişi în condiţii necorespunzătoare, indiferent de vârstă.”
Agenția protestează față de abuzurile la care sunt supuși românii pe aeroporturile din Ciudad de Mexico și Cancun.

După părerea mea este o bătaie de joc de adresa românilor care vor să meargă în vacanță în Mexic și care în mod abuziv sunt deportartați, pentru că altfel nu se poate spune. Nu poți să o numești altfel când într-un interval de 5 zile 350 de români sunt întorși înapoi, închiși în camere mici, fără niciun fel de protecție Covid și li se confiscă telefoanele și pașapoartele.”, a spus Alin Burcea, vicepreședinte ANAT.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Nu vor să dea niciun răspuns. Mie mi-e clar că e vorba de ceva legat de România care s-a transformat în ordin. Au fost verificați la sânge românii și poliția de frontieră a exagerat și au luat dispoziția ad-literam”, mai spune vicepreședintele ANAT.

Și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu s-a arătat revoltat de deciziile autorităților din Mexic.

Este inadmisibil ce se întâmplă, este o atitudine neprietenoasă din partea autorităților mexicane față de cetățenii români. Este o situație care riscă să ducă în ceea ce privește Mexicul la pierderea de turiști, de bani și de credibilitate.

Situația românilor blocați pe Aeroportul Internațional din Cancun a fost provocată de restricțiile impuse de autoritățile mexicane, după ce zona turistică Riviera Maya a reintrat în codul portocaliu de risc epidemiologic. Iar capacitatea hotelurilor, restaurantelor și obiectivelor turistice a fost redusă la jumătate.”, a spus Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.